Muncitorii aflați pe unul dintre cele mai cunoscute șantiere din București lucrează cu spor să termine cât mai repede construcția celei mai mari catedrale din țară.
Este vorba despre Catedrala Mântuirii Neamului, aflată în perimetrul Parlamentului, pe Dealul Arsenalului, fiind o clădire care va domina peisajul urban din zonă prin dimensiunile ei.
Cum evoluează lucrările?
„În prezent lucrările sunt într-un stadiu destul de avansat, structura de rezistență a corpului principal al Catedralei până la cota +45 metri fiind finalizat în proporție de 90%, rămânând de realizat până în primăvara acestui an și zona altarului până la cota +45 metri.
Pe alte fronturi de lucru, în special în zona critică a proiectului – Turla Principală, în prezent se execută lucrări la cota +62 metri și avem programat să finalizăm structura de rezistență din beton armat a Turlei Principale sau Pantocrator la cota +106 metri până la sfârșitul lunii iulie 2018”, a precizat un Consilier Patriarhal la Sectorul Monumente şi Construcţii Bisericeşti al Patriarhiei Române, ing. Vasile Crăcăoanu.
Citește și: Papa Benedict al XVI-lea, în pelerinaj către Casa Domnului
Una dintre cele mai importante etape pentru următoarele luni este finalizarea structurii de rezistență din beton armat, urmată de montarea structurii metalice a acoperișului. Al doilea pas este programat între lunile iulie – septembrie 2018. Urmează lucrările aferente montajului învelitorii din cupru auriu, până la sfârșitul lunii noiembrie.
În acest timp vor fi montate și ferestrele, în mai multe etape, inițial până la finalul lunii iulie, până la cota de 45 de metri, continuând spre turle, până la finalul lunii octombrie 2018.
Ce urmează?
Montarea clopotelor este programată pentru intervalul august – octombrie, urmate de cruci, tot până la finalul lunii octombrie și de ușile de bronz.
Nu în ultimul rând, începând cu perioada primăverii, muncitorii vor lucra la subsolurile catedralei.
Slujba de sfințire al celui mai mare locaș de cult din țară este programată în contextul sărbătoririi unui secol de la Marea Unire din 1918.
Citește și: Festival de conferințe și dialoguri culturale, la Ateneul Român
Începută din anul 2010, aceasta va fi cea mai mare biserică din România, ajungând la 120 de metri lungime, 70 de metri lățime și 120 de metri înălțime, cu o suprafață de 38.000 de metri pătrați. Va avea două hramuri: „Înălțarea Domnului” (n.r. Ziua Eroilor) și „Sfântul Apostol Andrei”.
Unul dintre clopote cântărește peste 25 de tone și are un diametru de 3,35 metri, fiind cel mai mare clopot în mișcare, din lume, situat într-un edificiu religios.













































