Eugen Petrescu, cel care ar fi facilitat întâlnirea între şeful ANV, Radu Traian Mărginean, şi fostul şef al Vămii Halmeu Nicoleta Dobrescu, este apropiat al PDL, "cu o influenţă foarte mare în partid", susţin surse judiciare.
Surse judiciare au declarat că omul de afaceri clujean Liviu Florian i-ar fi dat cei 130.000 de euro lui Eugen Petrescu, care i-ar fi dat la rândul său o mică parte din sumă şefului Vămilor, o altă parte având destinaţie politică. "Petrescu Eugen este un om în vârstă, omul din umbră, o persoană cu o influenţă foarte mare în PDL, care nu a ieşit în public, este aproape un necunoscut pentru cei din afară, dar are o influenţă foarte mare.El dă ordine inclusiv unor oameni importanţi.El este cel care dă undă verde şi pentru alte funcţii, nu doar în vămi", susţin sursele citate, care au precizat că acesta a împărţit banii daţi de Nicoleta Dobrescu pentru a fi numită în funcţie.
Procurorii DNA care anchetează dosarul mitei de la Vama Halmeu au susţinut în faţa instanţei care a decis arestarea a trei persoane în acest dosar că mita a fost luată "în numele şi pentru un partid politic şi un şef de instituţie", afirmă surse judiciare.











































