Actual

Conferința Simbol și alegorie în opera Sfântului Antim Ivireanul

Muzeul Național de Artă al României vă invită vineri, 28 octombrie, începând cu orele 17, în Galeria de Artă Veche Românească, la conferința Simbol și alegorie în opera Sf. Antim Ivireanul, susținută de dr. Cătălina Velculescu și dr. Ileana Stănculescu.

Prelegerea se înscrie în seria evenimentelor culturale dedicate comemorării a 300 de ani de la martiriul Sfântului Antim Ivireanul. Cu această ocazie, în Galeria de Artă Veche Românească este expus în premieră, până la 30 octombrie, un epitaf de valoare excepțională, datat în anul 1714, care poartă inscripția de danie a Sfântului Antim Ivireanul. Lucrarea este singura broderie atribuită acestuia și păstrată până astăzi.

Cătălina Velculescu este autoarea a numeroase lucrări de cercetare dedicate cu precădere simbolismului medieval și relațiilor între cultura orală, cultura scrisă și arta plastică a vremii. A condus sectorul de literatură veche din Institutul de Istorie și teorie literară G. Călinescu al Academiei Române și a susținut numeroase cursuri de literatură veche în cadrul Universității București, al Universității de Arte București și al Universității de Arhitectură Ion Mincu.

Ileana Stănculescu este licențiată în arte plastice și doctor în filologie, concentrându-se pe studiul relaţiilor dintre arta plastică, scriere și oralitate. Rezultatele cercetărilor sale au fost valorificate în studii și articole din publicații de specialitate, precum și în activitatea didactică universitară.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top