Cea mai mare scădere, respectiv de 25%, vine din zona consumului casnic.
În acest sezon rece, respectiv 2013-2014, companiile de gaze au fost obligate să înmagazineze 24,1 milioane de MWh de gaze.
ANRE stabileşte care trebuie să fie stocul minim în gaze în funcţie de estimările prezentate de furnizori privind evoluţia consumului de gaze.
Preţuri mai mari pentru populaţie
Cea mai mare diferenţă dintre stocul minim obligatoriu pentru acest an şi cel pentru anul viitor se observă în ceea ce priveşte piaţa reglementată, respectiv consumul populaţiei.
Astfel, pentru această categorie, furnizorii vor înmagazina anul viitor doar 11,9 milioane de MWh, faţă de 16 milioane de MWh, cât a fost stocul la începutul iernii 2013-2014. Aceste date indică faptul că furnizorii se aşteaptă la o scădere drastică a consumului casnic de gaze până la viitorul sezon rece.
Aceasta şi pe fondul creşterii preţului pe piaţa reglementată. România are un calendar de aliniere a preţului gazelor interne la preţul pieţelor internaţionale, iar pe parcursul acestui an preţul final pentru populaţie este planificat să crească de trei ori, la 1 aprilie – cu 2%, la 1 iulie – cu 3% şi la 1 octombrie – cu alte trei procente.
Industria rămâne stabilă
O scădere mai mică a stocului obligatoriu de gaze se observă pe piaţa liberă, de la 8,1 milioane de MWh, la 8 milioane de MWh. Prin urmare, consumul industrial va înregistra aceleaşi valori ca în această iarnă.
Oficialii FMI au anunţat, în urmă cu o săptămână, în conferinţa de presă de la finele ultimei misiuni, că autorităţile române au decis să liberalizeze mai repede piaţa de gaze pentru consumatorii industriali. Acest lucru se va întâmpla la 1 iulie 2014, faţă de 31 decembrie 2014, care era termenul prevăzut în calendarul de liberalizare.













































