Pacienţii internaţi în spital mai mult de o zi vor da, la externare, o coplată între 40 şi 80 de lei, în funcţie de categoria unităţii sanitare, cu excepţia copiilor, gravidelor şi a pensionarilor cu venituri mici, potrivit unui proiect de HG elaborat de Ministerul Sănătăţii.

Intern

Coplată între 40 şi 80 de lei pentru pacienţi, în funcţie de categoria spitalului

Ministerul Sănătăţii a pus vineri în dezbatere publică, pe site-ul instituţiei, proiectul de hotărâre de guvern pentru modificarea şi completarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1389/2010 cu modificările şi completările ulterioare, document care reglementează şi acordarea coplăţii.

Cuantumul aferent coplăţii reprezintă suma ce poate fi percepută de la asiguraţi pentru serviciile medicale accesate, care fac parte din lista de servicii medicale pentru care se percepe coplată, se precizează în proiect.

Coplata va fi percepută în asistenţă medicală primară, asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv recuperare, medicină fizică şi balneologie, precum şi asistenţa medicală ambulatorie asigurată în baza competenţelor/atestatelor de studii complementare în fitoterapie, homeopatie, planificare familială şi acupunctură, asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice, cât şi asistenţă medicală spitalicească.

Potrivit proiectului, asiguraţii vor da coplată pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate atât prin spitalizare de zi, cât şi prin spitalizare continuă, prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază şi în pachetul facultativ în asistenţa medicală spitalicească cu excepţia serviciilor medicale spitaliceşti acordate în secţiile/compartimentele de îngrijiri paliative, a internărilor obligatorii pentru bolnavii psihici din anumite categorii.

Astfel, pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi, coplata este de 60 de lei la categoriile I şi I M (cea mai înaltă pentru spitalele monospecialitate), 50 de lei la categoriile II şi II M, 40 de lei la categoria III, 30 de lei la categoria IV şi 20 de lei la categoria V şi la spitalele neclasificabile.

În unităţile care sunt autorizate de Ministerul Sănătăţii să acorde servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare de zi şi care nu acordă servicii medicale în spitalizare continuă, coplata este de 20 de lei, conform proiectului.

Pentru spitalizarea continuă, nivelul coplăţii este de 80 de lei la categoriile I şi I M, 70 de lei la categoriile II şi II M, 60 de lei la categoria III, 50 de lei la categoria IV şi 40 de lei la categoria V şi la spitalele neclasificabile.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top