Cristian Hrubaru l-a avut invitat în studioul Rock FM pe fostul solist al Iris, Cristi Minculescu.

Life

Cristi Minculescu s-a stabilit definitiv în Germania

Artistul le-a povestit în direct ascultătorilor despre planurile pe care le are cu nou-înfiinţata trupă, Lotus, şi a declarat că s-a stabilit definitiv în Germania.

“Lotus e o floare de apă. Trei culori: alb, galben, roşu, cu irizări uneori. Sper să ţină cât mai mult”, a declarat invitatul.

Colegii din noua trupă “sunt foarte buni instrumentişti, sunt toţi profesori de muzică. Eu sunt singurul român. Ar fi trebuit să ne numim Europa, dar ne-au luat-o suedezii aceia înainte. Asta pentru că fata este portugheză naturalizată, basistul e ucrainean naturalizat şi bateristul e italian naturalizat. Singurul german-german este chitaristul”, le-a povestit solistul ascultătorilor Rock FM.

Invitatul le-a dezvăluit şi ce planuri are formaţia pentru anul viitor: “Teoretic, se anunţă vremuri frumoase. Sperăm să se şi materializeze. Piese noi sunt vreo şapte, în engleză, bineînţeles”.

“Vreau să lămuresc o confuzie care se face. Eu sunt definitiv acolo, nu temporar, în Germania. Am plecat deja şi, în măsura în care voi fi solicitat aici – şi separat, şi cu Lotus -, voi veni cu mare plăcere. Dar baza e acolo, în Germania”, a declarat Minculescu.

Artistul a vorbit despre turneul unplugged pe care îl va face în România şi despre piesele pe care le va cânta. “Piesele au fost alese în funcţie de simpatiile mele din rock-ul mondial. M-am bucurat mult pentru că am cam fost gând la gând cu bucurie cu Judy, chitaristul”, a afirmat acesta.

“Trebuie definitivate piesele noi pe care le aveau deja. Am participat şi eu la trei, care au apărut ulterior. E una foarte frumoasă, a basistului, se cheamă Kingdom of Dreams. E cu violoncel, cu harpă”, a mai spus el.

Cristian Hrubaru a vrut să afle când va fi gata noul album al trupei Lotus. “Trebuie făcut fără grabă. Eu nu mai sunt acum sub presiunea niciunui obiectiv. Ştii cum se spune: lucrurile mici fac lucrurile mari sau Dumnezeu stă şi în detalii. Trebuie să fii foarte atent la o chestie care rămâne posterităţii. Numai că aici am noroc cu rigurozitatea şi cu profesionalismul lor desăvârşit”, a răspuns acesta, vorbind despre colegii din noua trupă.

Minculescu a fost întrebat şi dacă va mai cânta piese din repertoriul Iris. “Poate, în virtutea a ceea ce a fost. De ce nu? Dar nu vreau să mă leg foarte mult de ce a fost. Sigur, a fost o etapă foarte importantă din viaţa mea şi aş vrea să lămuresc că meciul nu a fost cu băieţii, ci pe mine m-a învins realitatea românească şi aşa-zisul showbiz, care, de fapt, nu există”, a afirmat acesta.

“Avem o propunere pentru a deschide concertele Uriah Heep din Germania, din aprilie până în august. Sunt nişte vorbe, sunt propuneri. Discutăm cu managementul lor”, a spus invitatul.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top