Cum a devenit Navalnîi un martir al politicii ruse

După un proces ad hoc organizat în incinta secției de poliție, la 16 ore de la revenirea în Rusia, Alexei Navalnîi a fost arestat pentru 30 de zile. Reținut pe parcursul nopții de duminică spre luni (17 spre 18 ianuarie), opozantul rus a fost încarcerat la închisoarea celebră Matrosskaia Tișina, cu regim special de izolare.

• Doliu colectiv pentru o speranță politică risipită
• Adrian Năstase, de la Budapesta: Americanii nu au foști prieteni
• Susținătorii de ieri, criticii de azi ai lui Nicușor Dan: Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui!
• Strâmtoarea Ormuz, deschisă total
• Daniel Zamfir, PSD: Oprim vânzarea companiilor de stat! PSD propune o lege prin care se interzice vânzarea acțiunilor la companiile strategice

Rusia lui Putin vs Rusia lui Navalnîi

Reforma constituțională supusă Referendumului în vara anului 2020, printre alte amendamente cu caracter social (plafonul pensiei), a legiferat dreptul președintelui în exercițiu, Vladimir Putin, de a candida la alegerile din 2024 prin anularea celor două mandate consecutive. Acest pas a fost, într-adevăr, expresia concretă a maturității autocrației.

Fără îndoială, modificarea Constituției în favoarea unei persoane rămâne un indicator al fragilității Constituției per se și al insecurității acesteia. Înainte de plebiscit, în discursurile sale, opozantul liberal, Alexei Navalnîi, a îndemnat cetățenii Rusiei să boicoteze Referendumul.

Anterior însă, acesta a vorbit în repetate rânduri despre o nouă modificare a Legii fundamentale în cazul în care el va deveni următorul președinte al Federației Ruse. Chiar dacă viziunea să se referă la aducerea în albia normalității a termenelor și condițiilor de candidare la cea mai înaltă funcție în stat, un simplu amendament nu rezolvă problema de fond: o persoană poate modifica foarte ușor Constituția Rusiei în avantajul său. Argumentul opozantului liberal în modificarea Constituției vizează caracterul profund nedemocratic al actualului regim. 

Dimensiunea acestei probleme este totuși de ordin atât ideologică, cât și normativ-legal și se află în textul Constituției din 1993. Legea fundamentală adoptată în decemrie 1993 a fost expresia pură a confruntării dintre Boris Elțin și Parlamentul rus, adică a unui conflict de putere. Chiar de la începutul tranziției sale spre democrație, Federația Rusă a fost proiectată ca un stat autoritar.

Consultanții internaționali au pledat la acel moment în primul rând pentru liberalizarea rapidă a economiei în mod radical și, conform argumentului lor, caracterului autoritar al regimului era chiar necesar în asemenea condiții. Prin urmare, consolidarea instituțiilor democratice a rămas pe un plan secund la începutul anilor ’90.

După 1994, atunci când planul liberalizării economiei în forma gândită de monetariști a eșuat, democratizarea nu a mai putut fi realizată. Președintele Boris Elțin, învestit cu largi prerogative, și-a asumat rolul de arbitru al diverselor grupuri de interese din interiorul puterii fiind dependent de susținerea financiară a acestora.

În acest mod, primul președinte al Federației Ruse a devenit un prizonier al funcției sale. După criza economică din 1998 în care Rusia s-a aflat la un pas de colapsul financiar, oligarhia economică a apelat la stat pentru protecție. Această schimbare psihologică a elitei economice a fost folosită de noul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, în mod pragmatic: consensul impus prin pactul informal de la începutul anului 2000 a permis redresarea situației economico-sociale și a asigurat o oarecare independență a politicului de grupurile oligarhice.

Situația de astăzi reprezintă așadar expresia unei tensiuni atât la nivelul politicului, cât și la nivelul paradigmei de dezvoltare, adică a viziunii asupra viitorului. Întrebarea de esență rămâne însă valabilă: un lider liberal (deși Vladimir Putin are o viziune neoliberală în economie) va aduce Rusia pe calea democrației vestice ținând cont de problemele sistemice actuale sau aceste discuții sunt doar un artificiu retoric? O altă întrebare mai profundă aflată încă în dezbatere în mediul universitar și academic din Rusia se referă la viabilitatea unei democrații de factură occidentală în Federația Rusă de astăzi?

Din păcate, discuțiile din afara Rusiei pe această temă nu au avut vreodată un caracter pragmatic. Dacă mai era nevoie de o dovadă în plus că orice dezbatere sub semnul raționalității cu privire la regimul politic din Rusia este din start sortită eșecului, atunci recenta investigație a lui Alexei Navalnîi despre otrăvirea sa cu neurotoxina Noviciok din luna august a anului trecut reprezintă chintesența acestor discuții.

Argumentul Noviciokului

Investigația, coordonată de Bellincat, CNN, The Insider, Der Spiegel și El País, publicată în decembrie 2020 pe canalul de YouTube a fondului creat și condus de opozantul rus, Alexei Navalnîi, a fost preluată rapid de agențiile de presă din întreaga lume.

Alexei Navalnîi l-a acuzat deschis pe Vladimir Putin de otrăvirea sa: în august 2020 apropiații liderului liberal al opoziției non-sistemice din Rusia au declarat că acesta a fost otrăvit la hotelul din Omsk, de unde Navalnîi a consumat o sticlă cu apă plată în care ar fi fost plasată neurotoxina letală Noviciok, în decembrie, așa cum reiese din materialul video publicat pe canalul de YouTube, mărturisirile unui agent rus, apelat de însuși Navalnîi sub acoperire, au scos la iveală că de fapt opozantul ar fi fost otrăvit extern.

Mișcarea lui Alexei Navalnîi nu a fost intuită sau anticipată, nici de Kremlin și nici de FSB, dimpotrivă, lovitura de imagine a părut neașteptată: argumentele purtătorului de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Dmitri Peskov, au părut evazive și neconvingătoare. La fel de neașteptate și de neplanificate au fost și dificultățile politice rezultate din această conjunctură survenite în relația cu Germania, seria de sancțiuni impuse Rusiei de către Marea Britanie și de declarațiile Casei Albe privind posibile sancțiuni.

Ultimatumul anunțat de Kremlin privind revenirea în țară a opozantului, aflat din august în Germania, dosarul ,,Yves Rocher” în care figurează Alexei Navalnîi și fratele său, Oleg Navalnîi, și pedeapsa cu închisoarea care îl amenință acum pe acesta în acest caz (după câștigarea cauzei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statul rus i-a achitat compensația materială, însă termenul pedepsei cu închisoarea nu a fost anulat) amintește de cazul oligarhului Mihail Hodorkovski.

La fel ca în anul 2003, Kremlinul i-a oferit timp lui Alexei Navalnîi pentru a reveni în țară. Dincolo de valul de emoții negative în presa din Vest după publicarea materialului video la sfârșitul lunii decembrie 2020, pe de o parte, și de poziția de martir al regimului afișată de Alexei Navalnîi, care și-a iertat presupusul asasin, pe de altă parte, acest scandal pare să fie o vendetă politică.

Situația impune o analiză nuațată, pentru că chiar în mijlocul acestor evenimente apare figura opozantului, prea puțin cunoscută în România. Dacă despre regimul politic din Rusia există multe poziții, Alexei Navalnîi pare să fie acel băiat bun al politicii rusești care vrea să schimbe Federația Rusă dar este mereu persecutat de regimul actual.

Cine este Alexei Navalnîi?

Momentul în care tânărul absolvent de drept și finanțe, Alexei Navalnîi, s-a lansat în politică coincide cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, la începutul anilor 2000.

De la începutul carierei sale politice și până în 2007, când este exclus din partid, a fost membru al formațiunii liberale de opoziție Yabloko.

După excluderea din Yabloko, Navalnîi s-a alăturat Mișcării Național-Democrate ,,Narod”, o mișcare ultra-naționalistă, de extremă dreapta, care consideră că Rusia trebuie să fie un stat național al rușilor (în sens etnic), idee formulată sub lozinca radicală ,,Rusia pentru ruși”.

Biograful său îl descrie ca fiind național-democrat, ca orientare ideologică, pentru că face deosebire între naționalitate (în sens civic) și națiune. Imaginea sa publică este ireproșabilă: opozantul pozează într-un familist exemplar, copiii săi învață la școli municipale obișnuite, se declară creștin-ortodox fiind cunoscut de publicul larg pentru viziunile sale etnonaționaliste și antimigranți.

În anul 2009, ziarul ,,Vedomosti” l-a declarat pe Alexei Navalnîi ,,omul anului”, iar revista Time l-a inclus de două ori (în 2012 și în 2017) în lista celor mai influenți 100 de oameni ai lumii și, respectiv, a celor mai influenți 25 de oameni ai internetului. Pe lângă activismul politic și fondul de luptă împotriva corupției pe care l-a înființat, Alexei Navalnîi a fost și om de afaceri.

În calitate de manager al unui birou de avocați din Moscova, în 2008 a dezvoltat un plan de achiziționare de acțiuni în companiile petroliere și în câteva bănci ruse, fapt care i-a  asigurat o poziție în consiliul de administrație a respectivelor companii.

Prin intermediul ,,Uniunii acționarilor minoritari” pe care a creeat-o a deschis mai multe procese împortiva Gazprom, Rosnefti, Tansnefti, Gazpromnefti.

A intentat mai multe procese împrotriva statului rus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe care le-a câștigat.

În anul 2010 inițiază proiectul ,,RosPil” care îl și consacră în calitate de activist anticorupție, iar în 2011 înființează ,,Fondul pentru lupta împotriva corupției”. În anul 2018 a candidat pentru funcția de președinte al Federației Ruse.

Alternativa Navalnîi?

Alexei Navalnîi nu și-a ascuns niciodată orientarea ultra-liberală și antipatia față de actual președinte rus pe care a transformat-o abil într-un instrument de PR politic.

A dat dovadă de creativitate și pragmatism, frapant prin simplitate, alegând să spună dar mai ales să arate ceea ce nu face Vladimir Putin și alți demnitari de stat din anturajul liderului de la Kremlin.

Cea mai de succes componentă a strategiei sale a fost retorica anticorupție materializată prin răsunătoarele investigații de corupție ale elitelor politice aflate la putere, printre care și Dmitri Medvedev. Două direcții din start foarte populiste, dar de la bun început eficiente.

Deși periodic în presă apar luările de poziție și criticile opozantului rus la adresa regimului, platforma sa electorală oferă o perspectivă obiectivă asupra viziunii sale politice. În platforma din 2018, el afirma foarte sigur și nu fără o doză de orgoliu: ,,… am desfășurat mai multe mitinguri, întâlniri cu alegătorii și pur și simplu discuții decât tot ceilalți candidați luați împreună” (n.a. traducere din limba rusă).

Este adevărat, Putin, din 2000 și până acum, nu a participat la dezbateri, nu a desfășurat întâlniri, decât în cazuri excepționale, nu a stat la discuții cu alegătorii. Navalnîi a folosit această caracteristică a stilului de comunicare al președintelui speculând în favoarea sa.

Din mitinguri și discuțiile cu alegătorii din diverse zone și orașe ale Rusiei, Navalnîi a aflat problemele mici ale oamenilor de rând pe care le-a inclus în programul său electoral.

Tot în platforma sa, opozantul spunea că ,,programul nostru este viu, este al oamenilor reali iar acest moment (n.a. al alegerilor prezidențiale din 2018) este un moment al recunoașterii și va fi cel mai important moment pentru mine și pentru echipa noastră”. Mai jos, adaugă totuși că ,,eu merg la alegeri reprezentând și (!) interesele voastre (n.a. ale cetățenilor)”.

Propunerile sale din 2018 pe dimensiunea economică au fost iarăși ultra-populiste. Plata unor salarii și pensii decente, crearea unor locuri de muncă bine plătite, relansarea creșterii economice prin scăderea impozitelor, demopolizarea și debirocratizarea pieții de construcții făceau parte din planul general propus de Alexei Navalnîi la alegerile prezidențiale de acum trei ani.

Lupta cu bogații și cu corupția, două dintre marile lupte ale opozantului cu regimul Putin (de fapt doar cu președintele) sună desigur frumos pe hârtie.

Printre altele, Navalnîi spunea în programul său electoral că dacă va deveni președinte va crea o comisei specială, independentă pentru a  investiga cazurile de corupție și va căuta banii oligarhilor ruși din băncile din străinătate.

Pe lângă faptul că ideea, deși nobilă, pare fantastică, simplul fapt al căutării și sechestrării banilor oligarhilor ruși aflați în circuitul financiar internațional nu aduce niciun beneficiu practic, realist vorbind. Atunci pentru ce aceste sacrificii?

Navalnîi a înțeles că regimul actual depinde mult de banii oligarhilor și de big business.

Vladimir Putin, începând cu anii 2000, și-a concentrat eforturile asupra reducerii fluxului de mijloace financiare care ieșeau din țară adoptând o politică neoliberală în economie: a naționalizat marile companii energetice, a modificat Codul Muncii, în termeni ultra-liberali, a modificat Codul Funciar și Codul Fiscal în avantajul marilor corporații de stat și, nu în ultimul rând, a încheiat acel pact informal între oligarhi și Kremlin asigurându-se că acesta va fi respectat de elita economică prin demonstrația de forță făcută în așa-numitul ,,dosar Iukos”.

Această politică a dat rezultate: dacă în anul 2003 doar 17  ruși erau citați în topul realizat de revista Forbes, în anul 2017 numărul oamenilor de afaceri ruși în acest top a crescut până la 96.

Chiar dacă situația este departe de a fi normală, tendința este pozitivă pentru că, în termeni statistici, nivelul inegalităților la nivel național s-a atenuat. Economiștii afirmă  că dacă a avut loc această redistribuție a bogăției la nivelul de sus, mijlocul piramidei, adică clasa de mijloc, s-a consolidat și s-a lărgit.

Un alt aspect al politicii lui Putin a fost cooptarea oligarhilor în redresarea economică și socială a unor regiuni.
Acțiunea nu a fost implementată la nivel general fiind mai mult o excepție, așa cum a fost și numirea celui mai bogat om de afaceri rus, Roman Abramovici, în calitate de guvernator al Districtului Autonom Ciukotka, cea mai săracă regiune a Federației Ruse situată în Orientul Îndepărtat Rus. Pactul informal a vizat anumite indulgențe din partea Kremlinului în schimbul revitalizării regiunii pe banii oligarhului.

Alexei Navalnîi, atât în 2015, cât și în 2020, a făcut numeroase apeluri către Uniunea Europeană să impună sancțiuni omului de afacere rus, Roman Abramovici. Ținta sa a fost clară: președintele.

Victima regimului

Strategia sa a fost de la bun început câștigătoare: cea mai mare problemă a Rusiei post-sovietice a fost și este corupția.

Programele și acțiunile de combatere a corupție inițiate de Vladimir Putin începând cu anii 2000 s-au soldat cu rezultate foarte modeste.

În timp ce Putin a ales să folosească pragmatic situația în avantajul său, de exemplu prin așa-numita responsabilitate socială prin care oligarhii au fost impuși să finanțeze programul național cu caracter social ,,Capitalul matern”, Navalnîi a procedat invers, alegând să arate casele luxoase ale marilor demnitari de la Kremlin.

Jurnalismul de investigație combinat cu modelul de comunicare și marketing desfășurat exclusiv în mediul online, un mediu pe care Kremlinul nu îl poate controla, i-au asigurat succesul și simpatia anumitor grupuri sociale: clasa medie, cu studii superioare, cu salarii medii și mari, din marile orașe.

În rest, acest activist politic speculează pe tema unor numulțumiri și sentimente existente deja în societate în dependență de conjunctură. Charisma personală și vârsta i-au asigurat de asemenea un avantaj.

O altă direcție a strategiei sale de PR politic este prezentarea în postura de victimă a regimului. În prezent principala dilemă în relația Rusia-Occident se află în terenul drepturilor omului iar opozantul rus joacă permanent această carte pentru a atrage simpatia și susținerea guvernelor și a presei din Vest.

Cu toate acestea este foarte greu de înțeles miza reală a acestui joc politic inițiat de Alexei Navalnîi și e cu atât mai complicat de construit, chiar și la nivel teoretic, perspectiva sa asupra dezvoltării Federației Ruse.

Deocamdată se poate afirma cu certitudine că investigația lui Navalnîi despre otrăvirea sa eșuată va schimba perspectiva structurilor de forță din interiorul puterii asupra organizării sale interne.

Primul pas a fost făcut la sfârșitul lunii decembrie 2020, când Duma de Stat a votat legea cu privire la agenții străini. Conform noului cadru legal, în categoria agenți străini au fost incluse și persoanele fizice care beneficiază, în activitățile publice, de finanțare din străinătate.

Al doilea pas a fost realizat recent printr-o mutație de cadre: directorul Serviciului Federal de Pază va ocupa o poziție în cadrul FSB. Se poate presupune, urmărind aceste tendințe, că regimul a intrat deja într-o nouă fază a existenței sale.