Firmele care au vrut să primească ajutorul de minimis au acuzat autorităţile de fraudă, după ce s-au trezit că nu pot accesa site-ul Ministerului Finanţelor pentru a depune cererile.

Actual

Cum să umileşti mediul de afaceri în trei minute

După ce că economia abia respiră, iar întreprinderile mici şi mijlocii cu greu îşi pot ţine capul la suprafaţa apei fără să se înece, iată că un nou scandal reuşeşte să ţină deoparte de micile firme chiar şi puţinii bani pe care îi puteau accesa prin programul ajutorului de minimis. Pânzele suspiciunilor de corupţie au ajuns până şi acolo. În luna mai a fost adoptată o hotărâre de Guvern care a prelungit acordarea acestor ajutoare pentru micii întreprinzători şi toată lumea aştepta cu nerăbdare sfârşitul lunii august pentru a depune cererile de finanţare pe site-ul Ministerului Finanţelor. Numai că, surpriză!, secţiunea specială creată pe site s-a blocat la doar zece secunde de la deschidere şi, după alte cinci minute, procesul de selecţie a fost declarat închis.

Haos în trei minute

La ora 8.30, programul s-a deschis, teoretic pentru toata lumea. Ca prin farmec, cinci minute mai târziu, adică la ora 8.35, banii s-au terminat. Practic, însă, site-ul Ministerului a fost blocat după primele 2-3 minute. Cei care au dorit să depună cereri de finanţare spun că de fapt în aceste minute a fost permis accesul unui număr limitat de IP-uri, iar antreprenorii au acuzat faptul că sprijinul acordat de stat s-a dat pe ochi frumoşi, în condiţiile în care aici se aplică principiul „primul venit, primul servit”.

Şi consultanţii pentru astfel de proiecte au fost revoltaţi. Preşedinta Agenţiei Române de Consultanţă, Laura Zăinescu, a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta. „Nu au fost şanse egale, câtă vreme unii beneficiari nu au putut să-şi înregistreze aplicaţia, iar noi, având un program de monitorizare, am încercat să vedem ce se întâmplă şi nu s-a putut intra. Noi aşteptăm corpul de control să-şi spună punctul de vedere şi să ia o decizie în acest sens. Mediul de afaceri a fost de-a dreptul umilit în dimineaţa asta”, a declarat Zăinescu.

Un alt detaliu cel puţin suspect pe care l-au reclamat antreprenorii a fost faptul că anunţul pentru deschiderea sesiunii de înscriere a fost făcut cu o zi înainte în jurul orei 17.

Calculatorul e de vină

În replică, ministerul dă vina pe suportul IT, care ar fi cedat din cauza numărului mare de accesări. Pagina de internet a Ministerului Finanţelor dedicată schemei de minimis pentru IMM-uri a fost accesată de către 20.225 de persoane, iar restul celor interesaţi nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnică a echipamentelor IT era deja atinsă, susţine ministerul.

012114011988363610În cursul zilei de astăzi (28 august – n.r.) am fost informat în legătură cu existenţa unor probleme în procedura de depunere online din cadrul schemei de minimis. Am dispus imediat demararea unei anchete interne împreună cu STS şi alte instituţii competente din domeniul siguranţei IT. Din primele investigaţii a rezultat faptul că resursele IT alocate schemei de minimis au fost insuficiente în urma anticipării greşite a numărului mare de firme care sunt interesate. Astfel, au apărut blocaje şi mesaje de eroare în accesarea paginii de internet dedicate schemei de minimis”, a declarat Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor.

Ca urmare, am decis ca sesiunea de înregistrare online pentru schema de minimis să fie anulată şi reluată ulterior pentru a oferi egalitate deplină de şanse tuturor IMM-urilor interesate să înregistreze cereri de finanţare, eliminând orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri“, a mai spus Chiţoiu.

Firmele au găsit un vinovat

O zi mai târziu, în scenă a intrat un alt personal, respectiv Remus Vulpescu, consilierul lui Daniel Chiţoiu. Ne aducem aminte de el de când s-a aflat la conducerea Oficiului de Privatizări din Ministerul Economiei şi a fost demis în urma eşecului privatizării Oltchim. Ei bine, conform unor informaţii neoficiale, mai multe firme au depus plângeri potrivit cărora acest Remus Vulpescu ar fi fost în spatele tuturor problemelor legate de sesiunea de depuneri. Vulpescu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Ce este totuşi acest ajutor de minimis? Este un sprijin din partea statului care se acordă IMM-urilor ce realizează investiţii iniţiale şi generează minimum 5 sau 7 noi locuri de muncă. Valoarea maximă a ajutorului de minimis este de 100.000 de euro pentru întreprinderile din domeniul transportului rutier şi 200.000 de euro pentru celelalte sectoare.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top