Traian Băsescu a făcut, sâmbătă, băi de mulţime în două localităţi din judeţul Argeş, Costeşti şi Ungheni.

Intern

Cutremur în PDL: 22 de primari PDL-işti din Argeş pleacă din partid

Coincidenţă sau nu, după ce s-au întâlnit cu Băsescu, 22 dintre cei 24 de primari democrat-liberali din judeţ au fost propuşi pentru excludere din PDL, chiar de Comitetul Director al filialei Argeş.

Deplasarea preşedintelui Traian Băsescu la Costeşti şi Ungheni nu a avut ca scop o simplă baie de mulţime, ci a fost mai mult o manevră politică, concretizată, potrivit România TV, în racolarea primarilor democrat-liberali din judeţ.

La numai o zi de la vizita preşedintelui în Argeş, Comitetul Director al PDL Argeş a propus ca 22 dintre cei 24 de primari pe care partidul îi are în Argeş să fie excluşi din partid, după ce ar fi formulat o cerere prin care spun că nu mai suportă presiunile politice şi că vor să rămână responsabili doar cu partea administrativă.

Excluderea iminentă a celor 22 de primari din partid le va asigura păstrarea posturilor pe care au fost aleşi vara trecută şi ei se vor putea înscrie cu uşurinţă într-un nou partid, foarte probabil în viitoarea formaţiune Mişcarea Populară, care activează în prezent ca fundaţie, dar care a făcut demersurile legale pentru a deveni partid politic.

În spatele acestei mutări pare a fi chiar Mircea Andrei, preşedintele PDL Argeş, care se zvoneşte că ar urma să fie, de asemenea, dat afară din partid.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top