Dan Șova: Articolul 140 respectă decizia CCR. Procurorii susținuți de Băsescu sunt încurcați

În opinia juristului social-democrat, noile Coduri care ar urma să intre în vigoare de la 1 februarie, asumate de guvernul Boc sunt bune și aduc modificări europene, în ciuda faptului că Traian Băsescu insistă ca articolul 140 să fie modificat. “Există decizia 962/2009, la pagina 4, adoptată în același timp cu Codul Penal, arată că << interceptările telefonice nu se pot face decât în faza de urmărire penală >>, adică exact soluția legislativă a articolului 140 din NCPP și soluția legislativă a CEDO.  Diferența de filozofie care stă la baza dintre actualul cod și cel nou, nu doar că vechiul cod prevedea acelaşi lucru la art 91. Indice 1. Acest articol spunea că procurorul se duce la magistrat și cere mandat. Noul cod spune că cererea trebuie să indice existența probelor care să indice săvârșirea unei infracțiuni.
Procurorul în cazul măsurii supravegherii video audio se solicită și încuviinţarea intrării în spații publice sau private, trebuie să motiveze caracterul principal și subsidiar al solicitării. (…)
Procurorii DNA, susținuți de Traina Băsescu, au lansat o diversiune crâncenă – nu se mai pot face dosare penale ca urmare a Noului Cod de Procedură Penală, pentru că acesta nu permite interceptările decât după începerea urmăririi penale.  Începerea urmăririi penale trebuie să îi fie adusă la cunoștință învinuitului, și, ca atare, acesta trebuie anunțat, pe noile prevederi, despre faptul că este interceptat.
În realitate, deja celebrul articol 140 din Noul Cod de Procedură Penală vorbește despre începerea urmăririi penale in rem, adică cu privire la faptă, nu la persoană. Simpla citire a articolului arată că procurorul este liber să înceapă urmărirea penală pe faptă, să asculte un suspect până când legea îi permite, după care, la finalul interceptărilor, trebuie în termen de 10 zile, să anunțe interceptatul despre faptul că viața lui privată a fost încălcată, și să îi arate convorbirile.
Chiar și la finalul interceptărilor, procurorul poate să amâne anunțarea interceptatului până la finalizarea urmăririi penale, dacă consideră că urmărirea penală ar fi afectată. Iată cuvintele cheie din articol care demonstrează diversiunea lansată în ultima vreme de procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi și de președintele Traian Băsescu. (…) Articolul 140 îl încurcă pe Băsescu pentru că de acum procurorii trebuie să arate motivele pentru care vor interceptarea și caracterul subsidiar și că aceasta trebuie folosită ca ultimă soluție, nu ca primă soluție. În legătură cu acest subiect avem două prevederi constituţionale importante, art 26, viața familială, personală și intimă și art 28 secretul corespondenței, care spun că acestea sunt ocrotite până la începerea urmăririi penale”, a explicat Dan Șova la Realitatea TV.

Ce stipulează Decizia 962 din 2009 a CCR
Decizia nr. 962 din data de 25 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată  în Monitorul Oficial nr. 563 din 13 august 2009, a fost dată ca urmare a excepțiilor ridicate de fostul ministru Ioan Mureşan (inculpat alături de Traian Remeş în celebrul dosar “Caltaboşul”) și de fostul şef al Direcţiei Generale a Finan­ţe­lor Bihor, Ioan Lascău (judecat pentru fapte de corupţie). La vremea respectivă, magistrații au considerat că este ilegal să interceptezi și să înregistrezi persoane față de care nu s-a început urmărirea penală.
În fapt, decizia este ceva mai complexă. Învestită cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91, indice 1 Cod procedură penală, instanţa de contencios constituţional a apreciat că dispoziţia criticată nu contravine principiilor recunoscute de Constituţie. Deși excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, Curtea Constituţională, a mai precizat că: “Dispoziţiile legale criticate nu permit, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei, administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare. Dacă ar fi aşa, în mod evident o astfel de instrumentare poate fi cenzurată în faţa instanţelor de judecată. Nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.
Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise sau bine determinate a altor instituţii şi care au ca scop verificarea şi completarea informaţiilor deţinute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanţiilor impuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigaţiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existenţa certă a unei urmăriri penale începute.
De altfel, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor pot fi dispuse, aşa cum prevede în alin. 1 al art. 911 din Codul de procedură penală, la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală. Iată deci că administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută potrivit art. 221 şi 228 din Codul de procedură penală, atât in personam, cât şi in rem. În plus, textul stabileşte în termeni fără echivoc că înregistrarea audio sau video se dispune dacă sunt date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, prin această a doua alternativă înţelegându-se evident şi situaţiile ce intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea în acord cu art. 20 din codul penal referitor la tentativă, şi nu în sfera unor simple acte de pregătire”.