Unu: Julia Roberts este absolut superbă în rolul mamei vitrege a Albei ca Zăpada, doi, costumele semnate Eiko Ishioka sunt parcă rupte dintr-un vis, şi trei, scenariul obraznic este delicios.
Fraţii Grimm nu cred că se vor supăra prea tare să-şi vadă frumoasa poveste reinterpretată, chiar dacă prinţul cel frumos se îndrăgosteşte de mama vitregă şi vrea să o ia pe ea de nevastă.
Dar să recapitulăm. Julia Roberts este mama vitregă a Albei ca Zăpada, veşnic geloasă pe tinereţea şi frumuseţea ei, Lily Collins, o fată cu pielea albă şi cu nişte sprâncene negre puţin cam proeminente este Albă ca Zăpada, care, deşi închisă mai mult în turn, se dovedeşte a fi o feministă, iar Armie Hammer este prinţul cel frumos, care până la urmă va fi el salvat de Albă ca Zăpada.
A, şi să nu uităm de cei şapte pitici, care nu au nicio legătură cu Grumpy, Dopey sau Sneezy, ci, din contră, repudiaţi de concetăţenii lor din ordinul reginei, sunt nişte tâlhari la drumul mare. Dar personajul meu preferat este lacheul reginei, Brighton, interpretat de Nathan Lane (îl ador pe Nathan şi îmi plac rolurile pe care şi le alege).
Momentul meu preferat din film este sfârşitul. De ce? Pentru că filmul se încheie cu un cântec compus de Alan Menken, geniul care a scris muzica pentru Frumoasa şi Bestia, Alladin sau Hercule, şi cântat de Lily Collins. I believe in love! Oglindă, Oglinjoară, regizat de Tarsem Singh (Immortals, The Cell), este o poveste îndrăzneaţă, haioasă şi colorată.
Ce contează că nu se respectă povestea? Suntem şi noi oameni, câte interpretări ale aceleiaşi poveşti putem înghiţi?! Avem nevoie de reinterpretări, de momente vesele şi frumoase, iar filmul de faţă este exact ce ar putea prescrie doctorul pentru astenia de primăvară. Enjoy!
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
