De ce te iubesc pe tine?

Te-ai îndrăgostit? Nu ştii ce se întâmplă cu tine? Îţi pare că nu mai există nimeni în lumea asta mai potrivit decât partenerul tău? Respiri prin el, simţi prin el, gândeşti prin el? Te întrebi de ce?

Helen Fisher, antropolog activând în cadrul Universităţii Rutgers din SUA menţionează trei stadii pe care membrii cuplului le parcurg într-o relaţie de dragoste:

Stadiul 1: Dorinţa – animat în totalitate de hormonii denumiţi testosteron şi estrogen, la ambele sexe. În stadiul 1 predomină pofta trupească.

Stadiul 2: Atracţia – acel stadiu în care mintea îţi este în totalitate invadată doar de persoana iubită, când cu greu te mai poţi concentra şi la altceva, când orice activitate îţi este animată de gândurile în direcţia partenerului. Principalii neurotransmiţători care îşi fac de cap în acest stadiu sunt: adrenalina, dopamina şi serotonina.

Serotonina (sau hormonul fericirii) este acel neurotransmiţător direct responsabil pentru starea de bine.

În urma scanării creierelor unui eşantion de îndrăgostiţi se pare că dopamina avea un nivel foarte ridicat, stimulând mecanismul de „dorinţă şi recompensă”. Cu alte cuvinte, creierul subiecţilor cercetării „era pregătit” pentru recompensă, pentru a primi răsplată, mulţumire. Efectul dopaminei asupra creierului este asemănător cu efectul obţinut în momentul administrării cocainei. Nivelul ridicat al dopaminei se manifestă prin energie crescută, nevoie redusă de somn şi mâncare, încântare maximă la orice detaliu legat de noua relaţie.

Adrenalina este un alt hormon implicat în faza de atracţie. Fiind produsă de glanda medulosuprarenală în cazuri de stress, determină creşterea frecvenţei cardiace (nu-i aşa că îţi bate inima mai tare când te gândeşti la iubita sau iubitul tău?), creşterea presiunii sanguine şi pregătirea organismului pentru o producere masivă de energie. Adrenalina determină şi uscarea mucoaselor, senzaţia de gură uscată (parcă nu mai poţi înghiţi când eşti în preajma partenerului, aşa-i?), „pielea de găină”, transpiraţia. Adrenalina este acel hormon secretat şi atunci când se practică sporturi extreme. Îndrăgostiţii nu au nevoie de sporturi extreme, pentru că adrenalina se regăseşte în corpul lor din plin.

Stadiul 3: Ataşamentul – acel stadiu în care cuplurile se stabilizează pe o perioadă mai îndelungată. În această perioadă, hormonii predominanţi sunt oxitocina şi vasopresina.

Oxitocina este acel hormon secretat de ambele sexe în timpul orgasmului. În urma secretării acestui hormon, cei doi parteneri devin ataşaţi unul de celălalt. Teoria lui Helen Fisher susţine că pe măsură ce femeia şi bărbatul au relaţii intime mai frecvente, ataşamentul se dezvoltă, din pricina oxitocinei. Oxitocina este un hormon foarte prezent şi în relaţia mamă – copil, fiind secretată din plin în timpul naşterii. Corpul uman, într-un fel necunoscut şi inaccesibil nouă, ajută, aşadar, ca legătura dintre mamă şi copil să se întărească, prin valurile de oxitocină (hormonul ataşamentului) din timpul naşterii. În urma experimentelor făcute pe animale (ştiu, nici eu nu sunt de acord cu acestea, dar uneori nu putem evolua fără cercetări şi studii, iar experimentele nu pot fi realizate doar în laborator într-un mediu simulat), s-a constatat că blocarea secreţiei de oxitocină determină animalele (femelele) să îşi respingă puii.

Pe lângă oxitocină, în timpul stadiul 3, este secretată şi vasopresină. În general, acest hormon îşi face simţită prezenţa după finalizarea actului sexual. Vasopresina este cea care determină bărbatul să simtă agresivitate faţă de alte persoane de sex masculin, mai ales atunci când aceştia îi curtează partenera.

Dragostea e o ştiinţă. Poate fi descompusă, disecată, analizată, spintecată, cercetată, examinată, explorată. Desigur, ulterior recompusă, reconstituită, recreată. Şi…bineînţeles trăită.