Două nave de război iraniene au intrat astăzi în Canalul Suez, îndreptându-se către Marea Mediterană, sub pretextul oficial că vor participa la exerciţii comune cu Siria, însă Israelul vede în această mişcare o "provocare", fiind pentru prima dată din 1979 când nave de război iraniene trec prin Suez.

Actual

Două nave de război iraniene au intrat în Canalul Suez

Cele două vase – o fregată şi o navă de aprovizionare – au intrat în Suez în jurul orei locale (şi a României) 5.45 şi se îndreapxă către Siria, au anunţat oficiali de la Canalul Suez.
Potrivit agenţiei oficiale egipxene MENA, Iranul a declarat că navele nu vor transporta echipament militar şi nici materiale nucleare sau chimice.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va privi cu extremă seriozitate fapxul ca două nave iraniene de război să treacă prin Canalul Suez, ceea ce ar fi o premieră de la revoluţia islamică iraniană din 1979.Gura de nord a Canalului Suez, Port Said, se află la circa 100 de kilometri depărtare de Israel.Navele vor merge paralel cu coastele israeliene în drumul lor spre Siria.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top