Exclusiv. Conf. univ. dr. Mihaela Sîrbu despre moștenirile comunismului. Ce trebuie schimbat în societatea românească?

Conf. univ. dr. Mihaela Sîrbu, fondatoarea uneia dintre cele mai longevive fundații culturale din București, Teatrul Fără Frontiere, în exclusivitate pentru Q Magazine, despre teatrul independent, arta improvizației, dar și despre schimbările de care are nevoie societatea românească.

Predă, repetă, joacă din când în când, călătorește. Anul acesta a fost dedicat în mare parte activității sale de la UNATC. “Am început să lucrez cu o nouă generație, am luat-o de la capăt cu anul I și este o experiență extrem de pasionantă. Și bineînțeles o activitate care te responsabilizează enorm. Fiecare început vine cu emoții și ele sunt atât ale studenților, care pornesc pe un drum nou dar și ale mele.

Apoi repet la un spectacol pe care îl aștept de ceva timp și în sfârșit se apropie de premieră. E un rol foarte frumos, la Teatrul de Artă, Sarah din piesa Când timpul stă pe loc de Donald Margulies.

Predau în continuare, de mai mult de 15 ani, improvizație, în cadrul Școlii de improvizație, pe care am fondat-o, dar și în ateliere și workshopuri pe care le susțin pentru actori, studenți, elevi, în corporații și festivaluri.

Și mă pregătesc pentru următoarele roluri… despre care nu spun nimic, fiindcă sunt superstițioasă.”, povestește conf.univ.dr Mihaela Sîrbu, care își sărbătorește mâine ziua de naștere.

“De schimbat în societatea românească: clasa politică, birocrația, dezinteresul și lipsa de responsabilitate, moștenite din comunism. Conceptul de merge și așa.”

Între pedagogie, regie, actorie de teatru și film

“Cel mai mult îmi place să alternez aceste haine! Deși vestimentar vorbind sunt destul de previzibilă – port aproape numai negru – îmi place să alternez aceste poziții și cred că am avut și am în continuare de învățat din fiecare. Recunosc că, momentan, mă ocup mai puțin de cea de producător, pur și simplu am ajuns, la un moment dat, la o oboseală prea mare și am renunțat să mai scriu proiecte și să organizez echipe în jurul unor proiecte. Fac asta acum doar sporadic, atunci când sunt fascinată de câte o idee, cum ar fi un potențial festival sau un workshop care îmi poate clarifica niște întrebari și, trebuie să recunosc, nu întotdeauna cu succes. În rest între pedagogie, regie, actorie de teatru și film mă mișc fluid, în funcție de interes și oportunitate.”

“Cultura e în construcție, vie și în continuă transformare.”

Drumul prin jungla independenței…

“Un tânăr absolvent, care vrea să facă teatru, are viitor în România. Cred că e important să colaboreze, să nu aștepte să le cadă nimic din cer. Și mulți chiar au înțeles asta. Se adună, caută texte, spații, se organizează. Dacă ar reuși să convingă și așa-zișii creatori de politici culturale să finanțeze măcar decent sectorul independent, ar fi mult mai bine, dar… Sunt de 20 de ani în teatrul independent și simt că în domeniul finanțării s-a mișcat extrem de puțin. Și cred că zona de teatru independent e cea de interes pentru ei. În teatrul de stat ajung puțini, orice am face, instituțiile clasice de teatru nu pot angaja decât un număr limitat de absolvenți. Ceilalți rămân să-și croiască un drum propriu prin jungla independenței. Ceea ce poate fi chiar stimulator, dintr-un anume punct de vedere. Important este să înțeleagă că totul depinde de ei. Să facă mai mult și să vorbească mai puțin. Să aibă un punct de vedere. Să fie generoși. Să aibă răbdare. Că merită.”

România, țara mea

“Am fost crescută de o bunică născută înainte de Marea Unire și însuflețirea cu care vorbea despre România m-a afectat profund. Când spun România, pur și simplu, mă emoționez. Asta nu înseamnă că nu-mi plac și alte țări sau popoare. Ba, aș spune dimpotrivă. Sunt foarte interesată de minorități, de vecinii noștri, de limbile lor. Mai nou, am o pasiune pentru Balcani, pentru ce ne apropie și pentru ce face diferența specifică.”, încheie Mihaela Sîrbu pentru Q Magazine.

Mihaela Sîrbu este actriță de teatru și film, conf.univ.dr. la Catedra de Arta Actorului a U.N.A.T.C., fondatoarea Teatrului Fără Frontiere și a primelor cursuri de improvizație din România (Școala de Improvizație).

A jucat rolul principal feminin în filmele “Tatăl Fantomă” de Lucian Georgescu, alături de Marcel Iureș și “Toată lumea din familia noastră” de Radu Jude, rol pentru care a obținut Premiul Gopo și premiul UCIN în 2013 precum și premiul de interpretare la Festivalul „Entrevues” de la Belfort, Franța, în 2012. În 2014 a fost, din nou, nominalizată la Premiul Gopo pentru rolul „Magda” din filmul „Când se lasă seara peste București sau Metabolism”, în regia lui Corneliu Porumboiu.