„Mă retrag din toate funcțiile politice, inclusiv din Parlament”, a declarat ieri Florin Jianu, vicepreședinte PSD. Demisia anunțată de Jianu este explicată prin revenirea sa la la conducerea IMM România.
- După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
- De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
- Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
- Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
- România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…
Jianu afirmă că a fost și va rămâne un tehnocrat „dedicat intereselor antreprenorilor și antreprenoriatului românesc” și a subliniat că trebuie să se asigure că IMM-urile vor supraviețui crizei actuale, altfel „nu vom mai avea o economie funcțională”.
„Am fost, sunt și voi rămâne alături de IMM România.
Antreprenorii au nevoie mai mult ca oricând de o voce, de cineva care să-i reprezinte și să-i sprijine. Au pus bazele economiei de piață, au modernizat economia și sunt mereu chemați să se sacrifice când trecem printr-o criză. Trebuie să ne asigurăm că antreprenoriatul românesc și întreprinderile mici și mijlocii vor supraviețui acestei crize și că se vor putea dezvolta în continuare, altfel nu vom mai avea o economie funcțională.
În contextual actual, când tensiunile politice sunt extrem de mari iar economia este iîn pragul colapsului, propunerile de sprijin ale antreprenoriatului trebuie să fie lipsite de încărcătură politică și de aceea am decis să mă retrag din toate funcțiile politice, inclusiv din Parlament, unde am fost ales pe o listă de partid.
Am fost mereu un tehnocrat și rămân un tehnocrat dedicat intereselor antreprenorilor și antreprenoriatului românesc. Avem nevoie de soluții strict economice, bazate pe experiență și studii de impact – este ceea ce îmi propun să pun pe masă împreună cu colegii mei din IMM România.”, a declarat Florin Jianu.














































