Actual

Gabriela Firea: Se întâmplă o dată la 20 de ani

Primarul general, Gabriela Firea a anunțat în cadrul comandamentului pentru situații de urgență că evaluarea pagubelor și stabilirea măsurilor de remediere se va face ăn regim de urgență. La această ședință au fost convocate conducerile operatorilor de salubritate, Apa Nova, Poliția Locală, ALPAB, Administrația Străzilor, Luxten, Direcția de mediu din PMB și ASSMB.

Ploaia care a căzut în București în această după amiază „a fost o ploaie care se întâmplă o dată la 20 de ani”, susține Gabriela Firea.

„Specialiștii noștri au precizat că (…) a fost o ploaie care se întâmplă o dată la 20 de ani. Am avut precipitații de 40,5 litri pe metru pătrat în 45 de minute. Această intensitate de ploaie se repetă o dată la 20 de ani. De aceea am avut de-a face cu acumulări foarte importante de apă în mai multe zone ale Capitalei”, a spus Firea.

„Potrivit raportului pe care l-am primit, (…) situația este pe cale de a se remedia, în mare parte, în Capitală, dar mai sunt utilaje care lucrează, atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru desfundarea unor subsoluri blocate din cauza precipitațiilor abundente”, a precizat edilul.

Zonele în care s-au înregistrat cele mai mari acumulări de apă au fost Calea Știrbei, bd. Mihalache, bd. Titulescu, Calea Griviței, str. Mitropolit Andrei Șaguna (sector 1); str. Râmniceanu, bd. Eroilor (sector 5), Calea Giulești, Splaiul Independenței (sector 6).

Primarul general a reiterat importanța unui program de toaletare și îngrijire a arborilor, în condițiile în care pe str. Roma un copac a căzut peste două autoturisme.

„Traficul a fost restricționat între bd. Iancu de Hunedoara și str. Washington. Acest copac a avut aviz de toaletare și ar fi căzut în sarcina ADP sector 1 să procedeze la toaletarea acestui copac. Primarul sectorului 1 s-a aflat la fața locului, voi discuta, după acest comandament, cu domnia sa, pentru a vedea care sunt despăgubirile care se impun, care vor intra în sarcina ADP sector 1, după ultimele evaluări”, a declarat primarul.

De asemenea, a căzut un copac peste un autoturism și pe str. Emil Pangrati, dar într-o curte individuală.

Gabriela Firea și-a exprimat speranța că, în decurs de câteva ore, se va remedia și situația de la Spitalul CF 2, care are subsolul inundat, apa având o adâncime de 10 cm.

„Au mai fost două spitale din Capitală afectate: Spitalul Filantropia și Spitalul Panduri Burghele, care de asemenea au fost afectate la nivel de subsol”, a precizat primarul general. Ea a menționat că la Pasajul Jiului — zona de obicei afectată în cazul precipitațiilor — circulația nu a fost îngreunată mult timp, deoarece apa nu a ieșit de pe carosabil.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top