GATSBY – Carte, Film, Fenomen

Scott Fitzgerald din anii ’20 a fost reinventată pentru marele ecran, de data aceasta în 3D. Povestea de iubire, decadenţa, idealismul, excesele şi revoltele din epoca jazzului au fost readuse în atenţia publicului pentru care visul american nu se sfârşeşte niciodată…

Oglinda perfectă a New Yorkului
Povestea fabulos de bogatului Jay Gatsby şi a iubirii sale pentru fermecătoarea Daisy Buchanan, a petrecerilor dezmăţate din cartierul West Egg din Long Island (New York) – „locul de joacă” preferat al bogaţilor americani de acum 90 de ani –, într-o vreme despre care în „New York Times” se scria că „ginul este băutura naţională iar sexul, obsesia naţională”, este o descriere bine ticluită a Americii anilor ’20. Jazzul, stilul „flapper”, contrabanda şi alte tipuri de activităţi criminale întregesc tabloul zugrăvit de Fitzgerald.

„Marele Gatsby” este considerat cel mai bun roman al lui datorită atacului satiric al autorului asupra „high society” din New York. Complexitatea psihologică a lui Fitzgerald uimeşte cel mai mult – venerarea şi, în acelaşi timp, dispreţuirea bogăţiei şi celebrităţii caracterizează cel mai bine povestea. Este cea mai bună nuvelă despre New York, oraşul descris în vremea epocii respective fiind la fel de actual pentru toate generaţiile de newyorkezi.

Prima ediţie a „Marelui Gatsby” s-a vândut în doar 24.000 de copii în timpul vieţii lui Fitzgerald şi a fost „desfiinţată” de criticul H. L. Mencken care a spus că este doar o anecdotă. Acum, în preajma lansării filmului lui Luhrmann, cartea este bestseller pe Amazon. Şi are sens, deoarece o carte despre o epocă poate fi savurată doar privind retrospectiv, după ce publicul a avut la dispoziţie câteva decade pentru a avea o perspectivă corectă asupra perioadei de timp trecute.

Cel mai bun film, dar nu o capodoperă
Prima adaptare cinematografică a romanului „Marele Gatsby” a fost făcută la un an de la publicarea nuvelei, în 1926. Era un film mut care s-a pierdut în timp. Tot ce s-a păstrat este un trailer de un minut. În 1949, regizorul Elliot Nugent a încercat să dea o notă proprie nuvelei, schimbând scene şi modificând personaje. Jack Clayton, în varianta sa din 1974, cu Robert Redford şi Mia Farrow, respectă firul narativ al nuvelei, însă, chiar dacă este cea mai frumoasă versiune, filmul este catalogat ca fiind lipsit de spontaneitate şi zvâc. În 2002, „G” revine în variantă hip-hop, în regia lui Christopher Scott Cherot. Ideea acestei ecranizări este întrucâtva ingenioasă: Gatsby este un mogul hip-hop care dă petreceri fastuoase în vila sa din Hamptons şi visează o reîntâlnire cu cea care-l părăsise. Însă se îndepărtează prea mult de Fitzgerald, filmul fiind uşurel şi ridicol.

Versiunea lui Baz Luhrmann, lansată la 10 mai în 3D, este un amalgam ameţitor de draperii fluturânde, dispariţii hiperactive, zoomuri agresive, regizorul aruncând, pur şi simplu, în obiectivul camerei confetti, şampanie, materiale… pe Tobey Maguire, de altfel, singurul personaj şters şi plictisitor! Şi pentru că a venit vorba despre distribuţie, trebuie spus că Leonardo DiCaprio este un Gatsby spectaculos, realizat magistral, în ciuda dificultăţii rolului, iar Carey Mulligan nu putea fi mai bună.

Se poate spune că aceasta este cea mai reuşită adaptare a nuvelei, însă nu este o capodoperă cinematografică, întrucât un „Gatsby” bun este foarte complicat de realizat. De ce? Unii ar spune că însuşi Gatsby este aşa o enigmă încât nimeni nu îl poate interpreta corect (asta până la DiCaprio). Însă nu este o chestiune de dificultate de percepere a textului sau a acţiunii, nuvela în sine fiind uşor de parcurs, iar textul lui Fitzgerald este atât de animat, de descriptiv, de vizual, încât adaptarea lui pentru scenariu ar părea mai degrabă o revizuire decât o rescriere… Paradoxal, chiar calitatea „cinematografică” a cărţii o face greu de transpus pe peliculă, îngreunează producerea unui film care să se ridice la standardul impus de nuvelă. Cuvintele lui Fitzgerald pictează imaginile şi descriu scenele atât de vizual, încât cei mai mulţi dintre cititori deja văd filmul în timp ce citesc. Datorită talentului scriitoricesc al autorului „vedem” povestea lui Gatsby şi a lui Daisy şi jocul lor actoricesc desăvârşit. De aceea, orice variantă de film nu poate decât să dezamăgească.

Fenomenul Gatsby

Personajul lui Fitzgerald a devenit arhetipul americanului de rând care îşi croieşte drumul către high society, folosind orice mijloc pentru a obţine ce-şi doreşte. Jay Gatsby este plin de farmec şi glamour, ascunde secrete întunecate, găzduieşte cele mai extravagante petreceri şi se reinventează mereu. Iar situl acela de viață efemer, în care luxul și opulența conviețuiau perfect cu corupția și totul era învăluit în fum și aburi de alcool, este mereu fascinant. „Gatsby” a devenit sinonim nu doar cu F. Scott Fitzgerald, Robert Redford sau, acum, cu Leo DiCaprio, ci cu toate acele lucruri care se îmbină cu banii şi pe care Jay Gatsby şi le doreşte cu disperare: statut, privilegii, sofisticare, clasă. De aceea, orice este relaţionat cu acest nume capătă brusc o plusvaloare. Există apartamente Gatsby în Manhattan, o stradă Gatsby Lane în Kings Point, New York, o agenţie imobiliară cu acest nume, un bar în SoHo care vinde pui, o ceară de păr, un gel de faţă… O maşină construită în anii ’70, care arată exact precum cele conduse de Gatsby, ar putea foarte bine să fie condusă de un bărbat purtând o cămaşă J. Peterman Gatsby…

FACTS

Fitzgerald însuşi s-a mutat în Long Island în 1922, împreună cu soţia sa, Zelda. Ei au locuit pe Gateway Drive, la numărul 6, locul unde a început să-şi scrie romanul. Este exact în cartierul West Egg din carte. Casa lor, o vilă cu două etaje, încă există.

Fitzgerald a oscilat între mai multe titluri pentru cartea sa, pendulând între „Gatsby”, „Între grămezi de cenuşă şi milionari”, „Trimlachio”, „Trimlachio în West Egg”, „Pe drumul spre West Egg”, „Sub roşu, alb şi albastru”, „Amantul viguros”… Soţia lui, Zelda, şi editorul Maxwell Perkins şi-au exprimat preferinţa pentru „Marele Gatsby” şi, în cele din urmă, l-au convins pe autor să păstreze acest titlu.

Soţia regizorului, Catherine Martin, s-a ocupat de designul şi producţia decorurilor. Pentru „Gatsby” ea a supravegheat crearea a 42 de decoruri în Sydney şi în jurul oraşului. A avut nevoie de 14 săptămâni pentru a construi, picta şi decora vila lui Gatsby, realizând marele salon de dans, holul de la intrare, terasa şi grădina. Pentru scenele de exterior s-a folosit clădirea în stil gotic ce a adăpostit cândva Seminarul St. Patrick din Sydney. S-a aplicat iederă artificială pe suprafața primelor două etaje și a fost construită în curte o fântână temporară iar în post-producție s-au mai adăugat și câteva turnulețe.

Coperta primei ediţii este una dintre cele mai iconice ale tuturor timpurilor şi cea mai cunoscută, imaginea feţei misterioase plutind pe cerul nopţii rămânând una dintre cele mai longevive din literatura universală. Francis Cugat a fost desemnat s-o creeze în timp ce Fitzgerald încă mai scria la roman, iar când acesta a văzut coperta, i-a plăcut atât de mult încât i-a spus editorului său că a „scris-o în carte”.

În anii ’60, romanul vindea, în medie, 50.000 de exemplare anual.
Până acum, peste 25 de milioane de copii ale cărţii au fost cumpărate în toată lumea.
În prezent se vând, anual, aproximativ 500.000 de exemplare şi este cel mai popular titlu de pe Scribner.
Anul acesta se aşteaptă vânzări de 350.000 de copii, datorită filmului, tehnologiei moderne (există variantă E-book) şi fanilor lui Leonardo DiCaprio.
Până acum s-au vândut 185.000 de copii în varianta E-book.

Soundtrack-ul, creat de rapperul Jay-Z, este un mash-up de stiluri muzicale, un amestec de jazz şi hip-hop pentru „a ajuta publicul să înţeleagă prin propriii senzori cum ar fi fost să fi trăit în acea perioadă”, spune Luhrmann. Astfel, se creează o punte de legătură între perioada opulentă din film și tema atemporală a superficialității, materialismului și ambiguitatea visului american.