Actual

Ghinea și Ghiță-faza paparazzilor

Ministrul Fondurilor Europene îl acuză pe Sebastian Ghiţă că a pus paparazzi pe urmele sale! „Mă gândesc să cer protecţia autorităţilor statului”, a declarat ministrul într-un interviu pentru  Revista 22. Cristian Ghinea a mai spus că luările de poziţie pe care le-a avut atât el, cât şi ministrul Muncii şi cel al Justiţiei, în urma atacurilor PSD, au fost agreate de premierul Dacian Cioloş. Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat că dimpotrivă, el este ţinta ministrului Ghinea şi că ar trebui să îi facă plângere la DNA, pentru că România pierde bani europeni.

„D-l Ghiță să stea liniștit, că actele de la DNA merg înainte și probabil că mai avem material pentru DNA. Poate să pună câți paparazzi vrea pe urma mea, nu se va schimba nimic. România nu e Columbia, nu suntem o țară unde trebuie să-mi fie frică pentru siguranța mea și a familiei mele. Dacă continuă, o să cer protecție de la serviciile statului.

Cu d-l Ghiță povestea e simplă. Am găsit un raport al Corpului de Control care spune că este caz de DNA. L-am trimis la DNA a doua zi și am anunțat public chestia asta. D-l Ghiță s-a inflamat pentru că probabil el s-a obișnuit ca oficialii români să stea în poziție de lotus, că el este mare șef la parlament, mare bogătaș, are televiziune.”a declarat Cristian Ghinea.

Ministrul mai spune că o persoană, pe care nu a nominalizat-o, a încercat să-i „bage pe gât” un alt sistem informatic furnizat de firmele controlate de Ghiţă, dar a sesizat procurorii.

Acel sistem informatic, așa-numitul cadru modular, era ceva de genul: dacă folosește Ghinea bucăți din el la sistemul informatic mare înseamnă că nu mai e o problemă că am dat banii degeaba. Am trimis la DNA cazul, acum să răspundă acolo cine avea interes să mi-l bage pe gât. Dar mi se tot sugera oarecum agresiv că dacă am dat bani pe el trebuie să îi găsim o utilitate.  Aceste firme și acești politicieni s-au obișnuit cu oficiali mămăligă și eu pot să înțeleg situația în care un director dintr-un minister sau un funcționar simplu primește telefon de la prietenul primului ministru, respectiv Ponta: „fă asta sau asta“.”, dezvăluie Ghinea.

La rândul său, Sebastian Ghiță neagă că ar fi angajat paparazzi și susține că miniștrii tehnocrați vor să își spele nereușitele prin scandaluri publice cu oameni cu notorietate.

„În primul rând este exclus ca eu să fi angajat, solicitat, rugat astfel de paparazzi să îi facă vreo poză sau să-l urmărească pe acest domn Ghinea.

Strategia, tactica acestor tehnocrați și mai ales a acestui ministru ONG-ist, care încearcă să își justifice nerealizările prin a da vina pe un personaj, prin a se certa cu un personaj, este să se certe cu Ghiță pentru a nu vedea lumea că el nu este în stare să atragă fonduri europene.

Foarte bine că a depus plângere penală la DNA.

Niciodată nu am avut vreun contact cu domul Ghinea. De când s-a schimbat comunicarea la Guvern, ei s-au gândit așa: ce putem să facem noi în nouă luni ca să ne justificăm nerealizările. Hai să facem o strategie de comunicare ca să-i acuzăm pe niște oameni, pe Ghiță, pe Ponta că au luat fonduri europene. Îmi este rușine deja să vorbesc cu dânsul. Dumnealui are o treabă, să aducă fonduri europene, nu să stea cu un ochi la spate ca să vadă dacă are paparazzi pe urmele lui”, a declarat Sebastian Ghiță, la Antena 3.

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top