Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a făcut, ieri, la prima sa conferinţă de presă în această calitate, mai multe greşeli clare de gramatică, între care două dezacorduri, şi a folosit, în alte câteva rânduri, exprimări inexacte.

Actual

Gramatica ministrului Educaţiei

Ministrul şi-a început discursul de miercuri dimineaţă prin a spune că incidentul de la Dolj în urma căruia un elev a murit după o altercaţie avută cu un coleg în şcoala în care învăţau, incident petrecut marţi după-amiază, “este, în momentul de faţă, în derulare”. Evident, minnistrul a vrut să se refere la faptul că cercetările în acest caz sunt în derulare, el făcând declaraţia la aproape 24 de ore de la care incidentul propriu-zis, soldat cu moartea unui elev, a avut loc.

Ministrul interimar Liviu Pop a ţinut apoi să-i mulţumească din suflet fostului ministru Mang, “pentru deschiderea pe care a dat-o”.

“Sper ca şi în continuare, şi împreună cu Dumneavoastră, să trecem printr-o perioadă foarte grea”, a continuat ministrul Pop.

Ministrul a greşit din nou atunci când a vorbit despre termenele depăşite pentru anumite comisii de organizare din minister, spunând că acestea reprezintă un lucru “care încercăm să-l rezolvăm”.

“Deci sunt lucruri care se desfăşoară cu o viteză extraordinară, în 11 zile nu avem voie să greşim nimic, şi vorbesc aicea şi cu sâmbătă şi cu duminică”, şi-a încheiat Liviu Pop o altă idee.

Primul dezacord făcut de Pop a avut ca temă clasa pregătitoare.

“Clasa pregătitoare, repet, ca şi celelalte ordine, rămân în vigoare”, a spus Liviu Pop.

Cel de-al doilea dezacord a fost făcut atunci când ministrul interimar a conchis în legătură cu priorităţile mandatului său la Educaţie: “Priorităţile sînt în trei zile să ne organizăm efectiv de sus până jos, fără nicio greşeală”.

După ce a vorbit şi despre “o prioritate secundară”, ministrul Pop a ţinut să spună audienţei că este “la bază” profesor de matematică.

Fraza cu care ministrul Educaţiei şi-a încheiat sesiunea de răspunsuri la întrebările jurnaliştilor a fost: “Vreau să rezolv problemele care le am, nu să-mi pun probleme şi-apoi să caut soluţii la ele”.

Liviu Pop este cel de-a treia propunere a premierului Victor Ponta pentru portofoliul Educaţiei, după ce Corina Dumitrescu şi Ioan Mang au fost contestaţi de presă şi societatea civilă. Prima nu a mai fost nominalizată oficial iar cel de-al doilea a fost ministru pentru doar câteva zile, cedând în faţa mai multor acuzaţii de plagiat.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top