Primul ministru, Emil Boc, a cerut ieri Consiliului Concurenţei şi Departamentul pentru Afaceri Europene să analizeze dacă preţurile la carburanţi pot fi îngheţate.

Actual

Guvernul analizează posibilitatea îngheţării preţurilor la carburanţi

Premierul doreşte ca acest lucru să fie posibil în România, în baza unei legi care prevede o astfel de măsură în cazuri excepţionale, dar care este adoptată înaintea aderării la UE. Boc a solicitat practice celor două instituţii să stabilească dacă această lege mai este compatibilă cu normele UE. "
Dacă răspunsul va fi pozitiv, vom găsi o soluţie", a spus premierul.Declaraţia sa vine la doar o zi de la anunţul  Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, conform căruia instituţia pe care o reprezintă va finaliza investigaţia pe piaţa carburanţilor până la jumătatea anului.Chiriţoiu lansase practic ideea că există o lege adopxată înaintea aderării României la UE permite îngheţarea preţurilor într-o situaţie excepţională, dar că trebuie stabilit dacă piaţa carburanţilor se află într-o astfel de situaţie excepţională.Raportul ANAFÎn luna ianuarie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întocmit un raport privind producătorii şi distribuitorii de carburanţi. În document se arată că preţul la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluţia cotaţiilor de bursă la ţiţei, cursul valutar şi taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, câştigurile nefiind reflectate corespunzător.Emil Boc a declarat atunci că majorarea preţului carburanţilor nu poate fi justificată cu povara fiscală impusă de stat prin taxele percepute companiilor petroliere şi a cerut ANAF să iniţieze inspecţia fiscală generală în cazul companiilor petroliere.
Preţuri în continuă creşterePotrivit Institutului Naţional de Statistică, combustibilii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 preţurile au fost majorate cu 13%.De la începutul acestui an companiile petroliere au scumpit carburanţii de mai multe ori.Cea mai recentă majorare a avut loc vineri, când preţurile au urcat cu 9 bani pe litru, unele sortimente depăşind pragul de şase lei/litru.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top