Harlan Ullman: America și americanii sunt îndrăgostiți de conceptul și de cuvântul „război”

Dacă nu ar fi așa, cuvântul nu ar fi folosit la o scară atât de largă. Deși ultima dată când America a declarat oficial război a fost a doua zi după atacul japonez asupra Pearl Harbor, la 7 decembrie 1941, niciun alt stat – nici Uniunea Sovietică, nici Rusia, nici China – nu a intrat în „război” de atât de multe ori de atunci ca America. Intervențiile din Vietnam, Afganistan și Irak (de două ori) s-au bazat pe rezoluții sau autorizații privind folosirea forței.

• După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
• De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
• Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
• Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
• România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…

Să ne pregătim pentru încă unul

Așa-numitul „război împotriva terorismului” este încă în desfășurare. Se bat tobele de război în legătură cu Taiwan și o posibilă invazie chineză. Deși nu prezic un război cu China, amiralii și generalii americani susțin că trebuie totuși să se pregătească pentru unul. Ambele Camere ale Congresului american par să fie de acord cu această idee. Iar comisia parlamentară pentru concurența strategică cu Republica Populară Chineză (RPC) a jucat un joc de război pe scenariul Taiwanului. Când s-a întâmplat ultima dată acest lucru?

Statele Unite nu s-au sfiit niciodată să folosească forța, de la criza rachetelor cubaneze la raidul eșuat pentru eliberarea ostaticilor americani din Iran, invadarea Grenadei, capturarea președintelui panamez Manuel Noriega, înlăturarea lui Muammar Gaddafi și aducerea lui Osama bin Laden în fața justiției (divine). Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care jocurile video de război precum „Call of Duty” sunt afaceri de miliarde de dolari.

Numeroși președinți s-au bazat pe analogii cu războiul și au folosit acest cuvânt în politica lor internă.

Lyndon Johnson a purtat un „Război împotriva sărăciei”. Câte războaie împotriva drogurilor, criminalității, terorismului, bolilor, imigrației ilegale și chiar „echivalentul moral al războiului” al lui Jimmy Carter – consumul de energie – au fost  declanșate? Câte au fost câștigate? Și care a fost costul tuturor acestor războaie?

Donald Trump nu a folosit cuvântul „război”. Dar a amenințat Coreea de Nord și pe liderul acesteia, Kim Jong Un, cu „foc și furie” chiar înainte de a se „îndrăgosti” de dictator. Președintele Joe Biden nu a fost nici el imun la această temă, susținând că în vremurile noastre conflictul (deci, practic, un surogat pentru război) este între democrație și autocrație.

Este interesant să ne întrebăm totodată de ce alte țări nu au declarat război, nici în străinătate, nici pe plan intern.

În cadrul dezbaterii privind Brexit, susținătorii Brexitului nu au cerut un război împotriva Uniunii Europene. Ne-am putea întreba dacă, aflate într-o situație similară, SUA ar fi putut face acest lucru.

De ce suntem altfel?

Ce face ca America să fie diferită și este posibil ca această tendință să continue?

Cuvântul „război” înseamnă criză și urgență. Iar într-o criză este mai ușor să mobilizezi sprijinul politic.

În plus, războiul permite folosirea unor propoziții sau fraze simple care pot fi acceptate ca aforisme sau adevăruri și care, astfel, nu pot fi contestate. Cine s-ar opune unui război împotriva drogurilor, a criminalității, a terorismului și așa mai departe? Iar aici zace un dublu pericol, aplicabil atât în cazul războaielor interne, cât și al celor externe. Primul este că naivitatea duce adesea la acțiuni pripite și simpliste, care nu sunt bine gândite.

Al doilea garantează practic eșecul: lipsa de cunoaștere și de înțelegere a războiului care se poartă. Războiul împotriva sărăciei este un exemplu. În cele aproape șase decenii de când a fost adoptat, în 1965, guvernul american a cheltuit aproximativ 22.000 de trilioane de dolari. Cu toate acestea, nivelul sărăciei a rămas aproximativ același.

Războiul împotriva drogurilor a fost un chilipir. În ultimii 50 de ani, s-a cheltuit aproximativ un trilion de dolari. Consumul de droguri este în creștere dincolo de ceea ce a devenit legal. Iar din 2000, decesele cauzate de supradoze de droguri au crescut de cinci ori, ajungând la peste 106.000 anul trecut.

După cum am subliniat în acest articol, o grabă eronată de a lua decizii ne-a implicat în mod greșit în prea multe războaie și situații în care s-a folosit forța, Vietnamul, al doilea război din Irak și Afganistanul fiind cele mai triste exemple. Dar chiar și în Grenada, în 1983, administrația Reagan a invadat din motivul aparent de a proteja studenții americani de la Școala de Medicină St. Georges, despre care comandantul operațional, viceamiralul Joseph Metcalf, a spus că nu erau în pericol. Adevăratul motiv a fost de a-i împiedica pe cubanezi să construiască o pistă de aterizare care, probabil, urma să fie folosită de Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, extinderea era realizată de o firmă britanică cu finanțare britanică pentru dezvoltarea turismului. Ca niște buni capitaliști, Plessey PLC au ales pur și simplu ofertantul cu prețul cel mai mic – Cuba.

Lecția este clară. Înainte de a striga „lupul”, asigurați-vă că există un lup. Înainte de a declara război, în țară sau peste hotare, asigurați-vă că există o criză reală. În caz contrar, știm cu toții cum se va termina acest film.