Într-o postare extrem de elaborată, fostul președinte al CSM Horațius Dumbravă, pune o serie de întrebări referitoare la mersul justiției.

Citesște și: Cine a primit undă verde de la CCR

Întrebările lui Horațius Dumbravă vin în urma publicării hotărârii Secției pentru procurori după controlul Inspecției Judiciare la DNA,  în care se dispun verificări pentru remedierea deficiențelor constatate la nivelul secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, cum pot exista dosare cu suspecți aflați în funcții de demnitate publică de stat ani de zile și să nu fie dată o soluție.

Dumbravă atrage atenția că secția de procurori nu a analizat semnalele de abuzuri procesuale, de încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului

„Sunt totuși lucruri care nu au fost atinse de Secția de procurori, lucruri care au afectat și afectează activitatea nu numai a DNA, dar a întregului Minister Public: semnalele de abuzuri procesuale, de încălcări, se pare, a unor drepturi elementare ale drepturilor fundamentale ale omului nu pot fi evitate a fi analizate. Iar CSM are rostul și locul unde trebuie să fie analizate astfel de lucruri ce plutesc în spațiul public viciind percepția publică despre justiție. Poate va fi o reflecție viitoare pentru colegii procurori din CSM”, a scris Horațiu Dumbravă.

Noțiunea de prioritizare nu există?

Deși este de părere că DNA s-a remarcat în „ultimii 11 ani de activitate ca o instituție solidă, apreciată prin rezultatele multor procurori care au lucrat și lucrează în această structură a Ministerului Public, așa cum a funcționat în noua paradigmă dată de legile justiției din 2005”.

Însă, fostul președinte CSM atrage că atenția că „asta nu înseamnă că DNA, în special modul în care au fost gestionate anumite situații/evenimente de către conducerea DNA, nu este la adăpost de critici”.

„Nu e intenția mea aici să critic faptul că, totuși, conducerea acestei secții a fost găsită ca fiind eficientă, din moment ce chiar Secția reține în cuprinsul hotărârii (pagina 31) că au fost multe cauze „lăsate în nelucrare”.
Mă refer la o chestiune de ordin general, de altfel constatate în realitate: cum poți să ai dosare cu suspecți aflați în funcții de demnitate publică sau alte funcții ce implică exercițiul autorității de stat (inclusiv judecători sau procurori) ani de zile și să nu dai soluție?
Da, au fost și sunt dosare, spre exemplu, cu judecători și procurori pentru care s-a început urmărirea penala, aceștia având calitatea de suspecți, și care nu au fost finalizate. Dincolo de faptul că astfel de situații de neacceptat sunt o sursă de presiune pentru magistrații în cauză (să ne imaginăm cum și în ce condiții soluționează cauze acești magistrați când se știu suspecți în cauze penale; adică, nu le este afectată oare independența și imparțialitatea prin această teamă difuză indusă de nerezolvarea în ce-i privește a cauzelor cu care a fost sesizat sau s-a sesizat din oficiu DNA?), rămâne întrebarea: de ce se întâmplă asta? A, sunt multe dosare de soluționat? Dar noțiunea de prioritizare nu există?”

În acest context, Horațius Dumbravă readuce în atenție cazul lui Tiberiu Nițu.

„Vă mai aduceți aminte de cauza fostului procuror general, domnul Tiberiu Nițu? S-a mai auzit ceva de această cauză? Vă reamintesc că domnul Nițu a fost nevoit să demisioneze din funcția de procuror general pentru anumite acuzații, care, iată, plutesc indefinit în spațiul public, fără să aibă o soluție din partea procurorilor DNA. Nu ai cum să nu-ți pui sincer problema dacă domnul Nițu nu a fost, mai degrabă, sacrificat pentru că intenționa să se înscrie pentru procedura privind nominalizarea noului procuror general.”

Anchetele DNA ridică serioase semne de întrebare

Suspiciunea care se instalează în ce privește comportamentul procurorilor DNA este alimentată de situații care par să nu aibă sfârșit.

„Iar astfel de situații nu se opresc aici: judecători, membri ai unor complete de judecată (9, dacă nu mă înșel), au fost urmăriți penal, fără să li se ia o declarație, ani de zile. În tot acest timp, acești judecători au intrat în sala de judecată. Da, acel procuror DNA a fost exclus din magistratură (Emilian Eva), pentru că s-a dovedit a fi un infractor. Iar față de acei judecători s-a dat soluție de scoatere de sub urmărire penală la peste 2 ani de la declanșarea urmăririi penale. În tot acest timp, judecătorii în cauză au avut de soluționat cauze. Vă puteți imagina ce presiune a fost asupra lor? Mă întreb: nici un factor de răspundere din DNA nu e responsabil de astfel de situații?”.

Iar exemplele lui Horațiu Dumbravă nu se opresc aici:

„Da, așa este, aveți dreptate: în astfel de situații vina principală o are judecătorul care dă interceptări fără să analizeze dacă sunt indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă penală sau este în curs de săvârșire.
Ce este și mai grav: într-o astfel de cauză anumiți interlopi se refereau la șefa DNA că a luat bani, la fel ca și judecătorii cauzei, dar se cere interceptarea doar pentru judecători. Curată justiție, ce să spun, din partea procurorului DNA care a evitat să ceară interceptarea șefei DNA, dar a cerut interceptarea judecătorilor care aveau de soluționat cauza. Este adevărat că atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Curtea Constituțională au constatat că s-a comis o ilegalitate în ce privește judecătorii față de care s-a cerut interceptarea, însă cine le redă judecătorilor acuzați pe nedrept reputația știrbită?
Iar un astfel de parcurs vă rog să-l extindeți și la alte situații, nu doar la magistrați.
Iar mă întreb: cine răspunde pentru asta? De ce astfel de procurori nu răspund în niciun fel, deși Inspecția Judiciară a fost sesizată (care dă clasări fără o analiză serioasă a problemei)?”

De asemenea, Dumbravă critică modul în care se desfășoară anchetele penale la DNA care, din punctul său de vedere, ridică serioase semne de întrebare „nu numai de încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului și profesionalismul unor procurori DNA, dar și dorința nestăvilită de publicitate gratuită a unor procurori DNA în unele cazuri”.
„Cum e posibil ca martori ce urmează să fie audiați să fie ridicați din fața copiilor lor și aduși cu duba la prima oră a dimineții sute de kilometri într-un stres fantastic, ce te poate duce cu gândul, nu?, că declarația lor nu poate fi considerată una dată în condiții firești, de reflectare a adevărului? Cui folosește astfel de metode? Că înfăptuirii justiției în mod cert nu. Și nici încrederii în actul de justiție.
Cum să suni membri ai familiei, chiar copiii celui chemat ca martor într-un dosar și nu pe martorul ce urmează să dea o mărturie procurorului DNA? Astfel de metode demne de securitate sunt inacceptabile azi. S-au făcut anchete interne în DNA pe această temă? A răspuns cineva de astfel de metode securiste? Inspecția judiciară a analizat aspectele publice semnalate? E inadmisibil într-un stat de drept să fii chemat martor la un procuror, să fii filmat la intrare și la ieșire, deși nu ai calitatea de suspect, deși ai fost chemat să dai lămuriri într-o cauză în care este acuzată o altă persoană”.

Toate cele enumerate de fostul șef al CSM nu se regăsesc în Raportul Inspecției Judiciare, nici în hotărârea CSM.