Actual

Iohannis: Ce v-a promis liderul de la Budapesta în schimbul acestei înțelegeri?

Klaus Iohannis a profitat de scandalul Ținutului Secuiesc pentru a ataca din nou, cu vehemență, PSD.

Fulminanta declarație a președintelui Iohannis este în fapt o înșiruire de acuzații la adresa social-democraților. Președintele a acuzat PSD că a făcut înțelegeri cu premierul maghiar Viktor Orban pentru a da Ardealul. Iohannis a spus chiar că acest lucru s-a întâmplat în timp ce el și guvernul erau ocupați cu pandemia.

De la microfonul prezidențial, președintele a avut un discurs despre care unii analiști spun că urmează întocmai strategia lui Traian Băsescu: aceea de a crea o criză pentru a acoperi altă criză.

Ca un veritabil președinte de partid, Klaus Iohannis a susținut că nu-și mai dorește ca problemele importante ale țării să mai fie decise de PSD, spunând că astfel se va înțelege mai bine de ce și-a dorit anticipatele.

Probabil, din dorința de a fi caustic Iohannis, după ce a salutat români, a salutat în mod special PSD-ul în limba maghiară.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

„Bună ziua, dragi români!

Jó napot kívánok, PSD!

Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor.

Jó napot, Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista!

Vă mulţumesc!”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top