Ion Ţiriac- un preşedinte ratat al românilor

La măreția caracterului sus-amintit mai e de adăugat tăria. Tăria de caracter vădită, mai ales vizibilă la meciurile mari de tenis, unde juca singur sau în cuplu cu inventivul, imaginativul, ludicul Ilie Năstase…

Sub aspect financiar Țiriac e un miliardar făcut de el însuși, un self-made man cum zic americanii la urtododacți, avant la lettre pentru români. Căci era miliardar și-n timpul regimului de democrație populară…În 1990, când a revenit în țară avea bani cu nemiluita; cât o întreprindere românească de comerț exterior. Fiincă a fost un ins calculat, econom dar mai ales intreprinzător, a știut cum se înmulțesc banii. Și a știut să-și folosească brendul de mare tenismen, de om de onoare al lumii. Căci trebuie să recunoaștem, Țiriac și Năstase au fost mai bine de un deceniu cetățeni activi ai mapamondului, ai lumii. Populari, prezenți peste tot la marile turnee, evenimente mondene, caritabile au căpătat o notoriatate pe plan internațional de care dacă ar fi apucat să știe aspirantul la Nobel, Nicolaie Ceaușescu, i-ar fi terminat de mult. Și Țiriac a mai avut un aventaj: era un răsfățat al guvernanților comuniști, care își doreau și obțineau să joace câte un set cu el. Ministrul de Externe Corneliu Mănescu, un binefăcător secret și discret al cuplului; apoi premierul Ilie Verdeț; generalul Ion Gheorghe; poetul favorit al Curții, Adrian Păunescu și mulți alți demnitari ce au ieșit din memoria colectivă prin lucrarea firească a timpului.

Țiriac , cel de azi, trebuia să candideze, și se pare că ar fi vrut prin începuturile anilor ’90, ca președinte al României. La ora aceea era nevoie de el, o meritam, o merita… Avea simț de afaceri, era occidental în mentalitate, colindase toată lumea; cunoștea și era cunoscut de un mapamond întreg. Nu se putea, însă, atunci când țara era orbită, sedată , drogată de spiritul „democratic” emanat de dl Iliescu, căruia nu-i stătea în față nimic. Fiindcă, cel mai tare argument, forța lui motrice consta în orbirea cvasitotoală a poporului român. Pentru chiori sau normal-văzători, cei care s-au adunat în piața Universității, a avut antidotul: securisto-militarii sub acoperire ai lui Chițac și minerii manipulabili ai lui Cosma.

Spirit potolit și realist Țiriac nu a făcut însă nici un gest contra vântului iliescianist. S-a apropoiat de Roman, și-a apropiat…o sumă de privilegii. În avantaj personal. Dar, a comis-o măcar fără a se folosi de o demagogie populistă. Azi este unul dintre magnații lumii. Nu am știut niciodată dacă e om de afaceri român sau german. Căci, ca un neamț, a fost relativ distant cu poporul român, de la care mai mult a luat decât a dat. Mai are prezențe timide prin lumea tenisului, ca sponsor. Organizează însă anual, cu un fast medieval de-a dreptul, o celebră vânătoare. La care participă figurile, mărimile lumii. Cu asta mai provoacă vulgului indignat și cuconetului pisicos, pusee ecologice, deși pretinde că vânează propriile animale crescute în propria-i rezervație. Dar asta seamănă cu a-ți bate nevasta ta, cu mâna ta în casa ta… „ce vă amestecați voi, ea e a mea !?”… De fapt , resortul real al indignării populației nu e de sorginte ideologică sau umanist-ecologistă. Este, pur și simplu bogăția imensă a lui Țiriac și a companionilor. Aţi găsit vreodată un megamiliardar adulat de mase? Cum să iubești un megamilionar? Și, apoi cum ar putea să fie Ion Țiriac de stânga ? Poate aici este explicația faptului că nu a candidat niciodată la Președinte. Românul pauper și mizer are nevoie de un Președinte stângaci, cocoșat de nevoile lui. Nici măcar un crin țanțoș și drept…