Olosz Gergely a întrunit doar 47 de voturi.
Din totalul de 555 de delegaţi, 538 şi-au exprimat opţiunea, însă 2 voturi au fost invalidate.
Noul preşedinte al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă seară, imediat după alegerea sa în fruntea Uniunii, că udemeriştii vor rămâne la guvernare alături de PDL atâta vreme cât va fi respectat din partea democrat-liberalilor cuvântul dat.Kelemen a fost întrebat dacă ar trebui să existe un vot pentru asumarea rămânerii la guvernare cu PDL sau alăturarea USL, mai ales după pozi?iile exprimate de liderii opozi?iei şi unii udemerişti. "Nu există în acest moment o majoritate, un curent majoritar pentru aşa ceva.
Noi am colaborat cu PNL şi vom colabora, dar în momentul acesta suntem într-o coali?ie, iar interesul comunită?ii maghiare este mai important decât interesul oricărui alt partid", a spus Kelemen.Mai mult, el a precizat căUniunea va rămâne alături de PDL atâta timp cât vor fi respectate în?elegerile. "Până când protocolul de colaborare func?ionează şi cuvântul dat este respectat, până când programul de guvernare este pus în aplicare nu avem de ce să ne gândim la ieşirea din această coali?ie(…) Când nu se respectă ceva atunci avem o problemă, până acum s-a respectat.Cuvântul dat, cuvântul respectat pentru mine este o valoare", a asigurat noul preşedinte al UDMR.
De asemenea, liderul Uniunii a fost întrebat dacă forma?iunea îşi permite să-şi asume riscul izolării politice după alegerile din 2012, în condi?iile în care USL ar câştiga peste 50%. "Nicio for?ă democratică nu va fi şi nu poate fi izolată, nu va fi izolatăUniunea.Cei care dialoghează nu pot fi izola?i", a replicat Kelemen.În ceea ce priveşte schimbarea actualului premier, Emil Boc, cu un prim-ministru tehnocrat, liderul Uniunii a reiterat fapxul că pledează pentru un premier politic. "Eu în continuare prefer un premier politic, consider că în această perioadă un om politic este în stare să asigure majoritatea parlamentară, dar până când nu ştim ce hotărăşte PDL, nu intrăm în specula?ii", a mai spus Kelemen, men?ionând că
UDMR nu se gândeşte la varianta de a propune un premier.











































