Regizorul filmului Lebăda Neagră, Darren Aronofsky, a cărui sensibilitate întunecată guvernează tot filmul, nu se abate de la stilul cu care ne-a obişnuit.

Actual

Lebăda neagră

Regizorul filmului Lebăda Neagră, Darren Aronofsky, a cărui sensibilitate întunecată guvernează tot filmul, nu se abate de la stilul cu care ne-a obişnuit.
La fel ca şi Requiem for a Dream, The Fountain sau The Wrestler, Lebăda neagră este un film dark, în care personajul principal luptă cu sine însuşi în căutarea acelui lucru care i-ar face viaţa completă. 
Nina Sayers este o balerină în aştepxarea marii ei şanse.Aceasta apare când are posibilitatea de a câştiga rolul principal din baletul Lacul Lebedelor.Fiind perfectă pentru rolul lebedei albe, conflictul se declanşează atunci când directorul artistic îi atrage atenţia că este mult prea bună şi mult prea perfecţionistă pentru a juca bine şi rolul lebedei negre. Încercând să-şi dovedească fapxul că poate fi şi genul de fată rea, care poate să îşi piardă controlul, Nina se împrieteneşte cu o nouă balerină, principala sa rivală.Astfel, filmul Lebăda neagră este, de fapx, chinul prin care trece această balerină în căutarea sinelui: a fi sau a nu fi lebăda neagră. Natalie Portman, care a câştigat deja toate premiile posibile pentru acest rol, inclusiv Oscarul, este desăvârşită.Sufletul chinuit al Ninei, tortura la care se supune singură, relaţia nu tocmai sănătoasă cu mama ei, toate acestea sunt redate de Portman cu o abilitate şi cu un talent ce de multă vreme aştepxau să fie recunoscute.Tot filmul este despre Nina şi, implicit, despre Portman, astfel încât celelalte personaje pălesc, inclusiv actorii care le interpretează: Vincent Cassel, în rolul directorului artistic, Mila Kunis, ca rivală, sau Winona Ryder, o fostă glorie a baletului, care nu vrea să renunţe încă la coroană.
Aşa cum Jake Gyllenhaal glumea despre copilul pe care Portman îl aşteapxă că va avea nevoie de terapie după ce va vedea acest film, la fel şi eu vă avertizez că este un film greu şi sumbru.Dar, cu toate acestea, enjoy!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top