Mai multe despre cariera, pasiunea și succesul său aflăm chiar de la Ozana, prin intermediul unui interviu Mediaddict.ro.
Ozana Barabancea, artista cameleon care abordează, cu mare ușurință, genuri și ipostaze dintre cele mai diverse, a luat lecții de jazz de la regretata artistă Anca Parghel. Cântăreață de operă și profesoară de canto, recunoscută în lume pentru show-urile de jazz, a făcut parte din distribuția musicalului „Chicago”. Mamă a doi copii, Ozana a dublat filme de animație și a jucat în câteva seriale. În prezent lucrează alături de Virgil Popescu la un prim album. Poate fi văzută, la televizor, în rolul trainerului vedetelor show-ului „Te cunosc de undeva!” sau pe scena Operei Române, săptămână de săptămână.
Misterul, inabordabilul, universalitatea
„Opera este exclusivistă pentru că pare a ascunde un mister – mărturisește Ozana Barabancea. Şi pentru că toți cei care vorbesc despre operă vorbesc cu reverență, pe voce joasă, gravă şi cu o notă de superioritate. Dozele de raritate, unicitate şi maiestuozitate afişate de fiecare manifestare ce ține de operă o fac inabordabilă, deci valoroasă. Apoi, la Operă se vine în calitate de spectator, dar nu numai pentru a asculta muzică, ci şi pentru a fi văzut, pentru a socializa, căci această instituție rămâne, oriunde în lume, un areal în care se vorbeşte o limbă universală, locul unde poți întâlni de la expați la corporatişti, de la muncitori la academicieni”.
Spațiul public, experiențele, muzica
„Aparițiile la televizor le tratez cu diligență – continuă îndrăgita interpretă. Aceasta pentru că există în portofoliul public o sumă de nume care, din cauza aparițiilor haotice şi neadministrării corespunzătoare, s-au vaporizat din atenția publică. Sticla ecranului toceşte, iar regula este valabilă pentru oricine ia contact cu aceasta. În mod natural, suntem suma experiențelor prin care am trecut. Dacă una singură dintre toate aceste experiențe ar fi lipsit, nu mai eram, niciunul dintre noi, cei de astăzi. Muzica sau orice altă artă, dincolo de vanități personale sau instituționale, rămâne un medicament pentru minte şi suflet.”














































