Actual

Mai multe scrisori ale prințesei Diana despre William și Harry, vândute la licitație

O colecție de scrisori ale răposatei prințese Diana, dintre care una dezvăluie că fiul său mai mic – Prințul Harry – avea mereu probleme la școală, au fost vândute la licitație, la prețuri mai mari decât cele care se anticipau, relatează Reuters.

Cele șase scrisori, vândute la casa de licitații Cheffins, din Cambridge, i-au fost scrise lui Cyril Dickman, care a fost steward șef al Palatului Buckingham timp de peste 50 de ani.

Fiii prințesei Diana, William și Harry, apar consistent în aceste depeșe.

Într-un mesaj datat 20 septembrie 1984, la cinci zile după nașterea lui Harry, prințesa Diana scrie: „William îl iubește pe fratele lui mai mic și își petrece tot timpul copleșindu-l cu o cantitate nesfârșită de îmbrățișări și sărutări și lăsând cu greu părinții să se apropie. Reacția la nașterea acestei mici persoane ne-a copleșit cu totul și abia mai pot respira din cauza grămezii de flori care ajung aici!”

Scrisoarea a fost vândută pentru 3.200 de lire sterline (3.950 de dolari), depășind cu mult estimările potrivit cărora prețul urma să se situeze între 400 și 600 de lire sterline.

Într-o altă scrisoare, din octombrie 1992, se afirmă că ambii prinți „sunt bine și le place mult la internat, deși Harry are mereu probleme!”. Această scrisoare a fost vândută cu 2.400 de lire sterline, deși se estima că nu va obține mai mult de 600 până la 900 de lire, potrivit Agerpres.

Alte obiecte licitate de familia lui Cyril Dickman sunt scrisori, felicitări și fotografii de la alți membri ai familiei regale, printre care prințul Charles, prințesa Margaret, regina Elisabeta și prințul consort Philip.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top