Familia Lianei Dumitrescu susţine că aceasta ar fi putut fi tratată în străinătate, însă medicii de la Elias i-ar fi refuzat acest drepx. "
Profesorul doctor Alexandru Ovidiu Băjenaru a refuzat pe deputata Oana Manolescu şi ne-a refuzat pe noi, familia deputatului Liana Dumitrecu să ne dea documentele medicale ale pacientei sub pretextul că nu cunoaştem medicină.O parte din documentele medicale ale pacientei ne-a fost în sfârşit date după 48 de ore, timp suficient pentru a le falsifica.Au refuzat cu îndârjire să o transporte în alte spitale specializate din România sau străinătate atunci când s-ar fi putut face acest lucru, luându-i cu bună ştiinţă şansa de a trăi", povesteşte mama deputatei, într-o scrisoare.În prezent, Liana Dumitrescu este conectată la aparate, pentru susţinerea funcţiilor vitale.Ea fost internată pentru o afecţiune neurologică gravă, după ce a suferit săpxămâna trecută un atac cerebral.După internare, ea a fost supusă la o intervenţie neurochirurgicală.În vârstă de 38 de ani, Liana Dumitrescu este licenţiată în drepx şi face parte din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, unde reprezintă
Asociaţia Macedonenilor din România.











































