MARIUS STOIAN: Revoluţia subtilă

Apoteoza liniştită a unor acumulări de generaţii, în care viaţa s-a aşezat oarecum cultural în toate aspectele, mişcând societatea înainte cu distanţe interumane predictibile şi neostentative, pare a fi corolarul unei astfel de revoluţii.
Ea pune în evidenţă o primă caracteristică a revoluţiei subtile: nu, nu este „lebăda neagră" a lui Taleb, se simte confortabil în mediocristan, dar tinde blând spre extremistan. Un alt unghi ricoşează din mustaţa-ghilotină a lui Stalin, care se întreba, cu miopia extatică a egolatrului, „câte divizii are Papa?", pentru a marca dispreţul faţă de un adversar necuantificabil în propriul sistem de referinţă.Ca un făcut, catolicismul, articulând o opoziţie insidioasă la comunism, i-a dat lovitura de graţie!De aici, deducem că revoluţia subtilă are proprietatea de a fi invizibilă imbecilului grobian.Adrian Năstase, Maica Tereza, Dinu Patriciu, Traian Băsescu şi Herta Muller sunt şi ei, uneori, parteneri în revoluţia subtilă.Năstase, Patriciu şi Băsescu, în România.Maica Tereza şi Herta Muller, plutind în universalitate.
Năstase, iubitorul de artă, creatorul Muzeului Hărţilor şi al Institutului Titulescu, omul care a pus România pe făgaşul corect.Patriciu, magnatul mecena al celor peste 30 de milioane de cărţi împinse în drepxul conştiinţelor-selector, cel care adaugă responsabilitate socială prin programul de burse pentru tinerii inteligenţi.Băsescu, turbulentul, care stimulează în linişte distilarea eficientă a substanţei statului/societăţii româneşti, într-o manieră neoiluministă – cu reuşite în  servicii şi în educaţie.Maica Tereza şi Herta Muller, prin ideea, edificată empiric, că binele şi frumosul iradiază prin spaţiu şi timp, anulând, secvenţial, teroarea prostului gust şi a creaţiilor dizarmonice.Nu o orchestră, nu un cor, ci succesiuni de sunete şi armonii răzleţe care se vor aşeza undeva, cândva.
Căci revoluţia subtilă este asimetrică, pentru că transcende domeniile şi nu are matrice predeterminată, iar actorii nu au neapărat conştiinţa apartenenţei la o revoluţie.Este, totodată, wireless, prin fapxul că „revoluţionarii" nu se întâlnesc decât întâmplător în formate de dialog instituţional.Unii, vârfurile – căci orice revoluţie are clasificările şi ierarhiile ei, ce se stabilesc şi se reajustează din mers -, fac parte din cluburile închise ale elitei globale, subiect interesant deopotrivă pentru scenarişti, care o exacerbează, şi pentru stupizi, care o ignoră.Dar, în esenţă, revoluţia subtilă, aşa o văd eu, nu este un construct sterilizat, ci o energie-suport pentru un sistem axiologic veritabil, pentru un set de valori permanent şi unanim recunoscute ca osatură a lumii civilizate.În trenul Amsterdam-Paris, unde nu trăsnea a transpiraţie şi a manele, ci a cafea şi a croasanţi cu unt – pot fi acuzat! -, am alcătuit o listă (cuvânt oripilant!) cu actorii revoluţiei subtile din România, oameni care au făcut şi fac low-profile, lucruri însemnate în cultură, în finanţe, în management şi în antreprenoriat, în inventică şi medicină, în media şi, mai puţini, în politică.Lista, la care au contribuit, via Blackberry, privitori interesanţi şi detaşaţi ai realităţilor româneşti, începe cu nativii din 1960.Domnii Patriciu, Năstase şi Băsescu pot răsufla uşuraţi, nu sunt pe listă.Vestea, bună sau rea, este valabilă şi pentru Maica Tereza sau Herta Muller.Nu ştiu dacă aceşti „revoluţionari subtili" au nevoie de un loc geometric al schimbului de idei.
Nu ştiu cum ar arăta un schimb de idei, la aceeaşi masă, între un bancher, un pictor, un sociolog şi un manager de multinaţională – toţi performanţi -, la care adăugăm un politician, pe tema convertirii banilor negri în combustibil cultural.Dar ştiu sigur căRomânia ar avea de câştigat dacă revoluţia subtilă, fără semnături pe platforme comune sau luări de poziţie, s-ar extinde şi s-ar consolida. Şi că merită puse toate întrebările pe această temă.*Revoluţia subtilă este spirituală, se opune zgomotului de fond social alcătuit din scandaluri, stridenţe, prost-gust, nonvalori orbitoare şi încearcă să evite păcatele capitale.Este un concepx deschis: a revoluţiona înseamnă, în primul rând, a promova noul.