Medicul „îndrăgostit” de tuberculoză

Lucica Mardare Dițiu, cel mai înalt oficial român la Organizația Națiunilor Unite (ONU), medic specialist în boli pulmonare, a povestit pentru Q Magazine cum s-a „îndrăgostit” de tuberculoză și cum aceasta a propulsat-o până la Geneva.

• Lumea are primul ei trilionar
• USR nu susține guvernul Tomac
• Kaja Kallas’s false apartheid remarks add fuel to antisemitism fire in Europe-top european Rabbi
• Kaja Kallas generează un nou scandal. Un cunoscut rabin o acuză pe șefa diplomației europene că declarațiile sale false alimentează flăcările antisemitismului
• Prefectul de Timiș a demisionat

ORI MEDICINA, ORI FILATOARE

Cu rușine recunosc că până la momentul în care primarul Constantin Toma a organizat o ceremonie de acordare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Buzău, nu auzisem de medicul Lucica Mardare Dițiu.

Se trage dintr-o familie de oameni simpli – mama, filatoare și tatăl lăcătuș – a intrat din prima încercare la Medicină la București, într-o vreme în care concurența era de 14 pe loc.

„Părinții mei nu au putut să susțină financiar meditațiile pentru facultate. Nu aveam decât două opțiuni: ori intru din prima la Medicina, ori mă angajam în fabrica unde lucra mama. Norocul meu a fost că am intrat din prima. Au fost foarte mândri de mine. Dacă ei nu au putut să termine școala, au dorit pentru mine tot ceea ce e mai bun.”, a povestit Lucica Mardare Dițiu.

După cei șase ani la „Carol Davila” și un an la spitalul Municipal, și-a făcut rezidențiatul la Spitalul „Marius Nasta”, cu profesorii Corlan și Stoicescu.

„În gărzile lui Corlan, toți rezidenții ne uitam pe niște printuri uriașe care cuprindeau pacienții diagnosticați cu TBC atunci. Erau cam 32.000 în România. Atunci m-am îndrăgostit de tuberculoză. Dar, era o problemă. Salariul unui rezident în anii ʾ90 era echivalentul a 35-40 $. Infim. În aceste condiții, mi-am căutat un al doilea job. Și am lucrat ca reporter la Blitz Magazine. Banii luați de acolo erau de zece ori mai mulți decât salariul de medic rezident. Am făcut interviuri cu artiști, cu sportivi… Noroc că eram tânără și aveam energia să lucrez pe două fronturi”, a declarat Lucica Mardare pentru Q Magazine.

AM LIPSIT DE LA ÎNTÂLNIRE PENTRU CĂ NĂȘTEAM

Drumul său că Organizația Mondială a Sănătății a venit firesc. În acea vreme, reprezentanții OMS veneau destul de des în țară pentru a monitoriza situația privind tuberculoza.

„I-am însoțit pe reprezentanții OMS, aveam avantajul că știam engleză și franceză – din școală, nu altfel. La un moment dat, prin 97 am auzit că Fundația Soros dă bani pentru granturi pe diferite domenii. Am scris atunci un proiect, care a și primit finanțare vreo 500.000$. A urmat un training la Varșovia și așa am intrat în zona internațională a sănătății. Long story short, am urmat apoi, în 1999, cursuri la „George Washington” University, unde am cunoscut-o pe Anca Dragu, care mi-a rămas foarte bună prietenă. Am fost anunțată că OMS Europa deschide un birou de Emergency. Era perioada în care se încheia războiul din Kosovo.

Din ianuarie 2000, când ar fi trebuit să revin în țară am ajuns în Albania pentru că aplicasem pentru acest nou birou al OMS. În vremea aceea, Albania era de-o sărăcie cruntă: nu avea curent, apă, căldură – dormeam cu paltoanele pe noi. În aceeași perioadă lucram și în Kosovo și în Macedonia. Ai mei nu prea înțelegeau ce fac eu de fapt și era destul de greu de explicat. Nu a fost deloc ușor, eram responsabilă de întreaga activitate, a fost pe principiul sări în apă și înoată. Se pare că m-am descurcat onorabil întrucât bugetul a fost suplimentat și am mai stat un an. OMS avea atunci un program intitulat Peace to health. Au decis să deschidă în România un birou pentru tot Balcaniul care urma să aibă ca activitate principală controlul tuberculozei. Am fost șefa acestui birou. În această calitate am scris un proiect de 54 milioane $ privind TBC-ul și SIDA. Eram gravidă, foarte gravidă cum spuneau colegii mei care glumeau pe seama mea și spuneau că ar trebui să-mi botez copilul Fondul global. Amuzant este că azi am terminat de scris proiectul, iar a doua zi trebuia să merg cu colegii să-l prezentăm. Eu n-am apărut la întâlnire pentru că… nășteam. M-au sunat și m-au întrebat de ce nu apar. Eu născusem de o jumătate de oră cel mult. Am reînceput să lucrez la o lună după naștere. Îmi luam copilul peste tot, după mine. L-am ținut așa multă vreme, până când la un moment dat mi-a zis că el nu mai vine cu mine. Era deja mare”, a povestit medicul.

AM PUTEA FI MINUNAȚI, DAR NU SUNTEM

În 2006, câștigă postul ivit la Copenhaga pentru șefia biroul OMS pentru Europa. Experiența anterioară și-a spus cuvântul, chiar dacă contracandidatul său, un grec, era susținut puternic de Ambasada Greciei. Aici a stat cinci ani. După această perioadă, a apărut postul de la Geneva, de director Parteneriatului Global pentru Oprirea Tuberculozei al Organizației Națiunilor Unite.

Am întrebat-o pe Lucica Mardare cum se vede sănătatea românească de la Geneva. Răspunsul dat este dureros.

„Personalul medical din România știe carte, este bine pregătit. Nu avem emoții mari din această perspectivă. Două sunt aspectele care se văd foarte prost. Pe de o parte, calitatea umană. Parcă nu le mai pasă, nu mai au empatie, s-au dezumanizat, condiționează și acum, în condițiile în care li s-au mărit salariile, actul medical. Pe de altă parte, sistemul medical este vai mama lui. Alexandru Rafila, pe care-l cunosc bine, face tot ce poate, însă este o înnămolire generală, greu de combătut. Altfel spus, am putea fi minunați, dar suntem departe de a fi”, a spus Lucica Mardare, care a mărturisit că în ultimii zece ani, prin activitatea depusă, prin fondurile date, a salvat 40 de milioane de persoane de la deces.

RUȘINEA DE A AVEA TBC

În discuție, interlocutoarea mea a pomenit la un moment despre „rușinea de a avea TBC”. Mirată, am cerut lămuriri suplimentare.

„Da, așa stau lucrurile. Pacienții își auto-impun o rușine în raport cu această boală. Pe de altă parte, și doctorii din această specialitate au o anumită jenă în raport cu alte specialități. Să știți că această rușine nu se regăsește doar la noi. Cu ani în urmă, Tina Turner a avut TBC. Stătea atunci la Zurich. Am rugat-o să ne dea o declarație, ceva despre acea perioadă, pe care s-o folosim într-o campanie de conștientizare. Nici nu a vrut să audă. Ne-a zis că nu vrea să-și aducă aminte că a avut TBC. Același lucru s-a întâmplat cu Ringo Starr. Singurul care a acceptat să povestească a fost fotbalistul brazilian Diego Silva. Potrivit unui studiu, stigma referitor la TBC este mai mare decât la SIDA”, a explicat Mardare.

SINGURA NON INDIANCĂ LÂNGĂ MODI

Poziția pe care o are în prezent i-a facilitat întâlnirea cu mulți dintre liderii lumii. Despre niciunul dintre ei nu are o părere proastă pentru că toți s-au arătat dornici să ajute într-un fel sau altul la eradicare tuberculozei.

Fie că este vorba despre președintele Rwandei, al Indoneziei, despre premierul Modi sau despre Macron, Lucica Mardare se declară plăcut impresionată de toți.

„Una este când îi vezi la televizor și alta când îi cunoști, respiri același aer cu ei, măcar pentru jumătate de oră de discuții. Președintele Rwandei este foarte cald și calm. Premierul Canadei, Trudeau, este foarte deschis și dornic să ne ajute în acțiunile noastre. Președintele Indoneziei este extraordinar de modest și extraordinar de dornic să înțeleagă problematica tuberculozei, având în vedere că țara lui se află pe al doilea loc în lume privind prevalența bolii.

Pe Narendra Modi l-am întâlnit de două ori. La dorința lui, am fost chemată pe scenă, lângă el. Eraa singura non-indiancă prezentă lângă el. Modi se implică personal pentru că vrea să scape India de tuberculoză. Nici în ce-l privește pe Macron nu am avut surprize neplăcute. A întrebat mereu ce poate el să facă mai mult, cum poate ajuta. Nu am avut experiențe neplăcute cu niciunul dintre liderii cu care m-am întâlnit”, a povestit Lucica Mardare, care se gândește acum să introducă în orașul ei natal, Buzău, proiectul „Orașe fără tuberculoză”.