În România există patru rafinării (Petrobrazi, Petromidia, Vega, Petrotel-Lukoil), cu o capacitate de rafinare de aproximativ 12 milioane de tone/an.
Foto Petrom
Economie

Ministerul Energiei: Pachetul 18 de sancțiuni impuse Federației Ruse au crescut prețul la motorină în România

Într-o explicație oferită astăzi pentru creșterea prețurilor la motorină, care a atins deja 8.2 lei/l, Ministerul Energiei arată că acest fapt se datorează intrării în vigoare a celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni impus de Comisia Europeană Federației Ruse.Începând cu 21 ianuarie 2026 a fost interzisă achiziționarea, importul sau transferul în Uniune, în mod direct sau indirect, de produse petroliere obținute într-o țară terță din țiței provenit din Federația Rusă (pachetul 18 de măsuri restrictive la adresa Federației Ruse adoptat în data de 18 iulie 2025). Intrarea în vigoare a acestei interdicții a contribuit la recentele majorări de prețuri, pe lângă creșterea cotațiilor internaționale pe piețele internaționale ale produselor petroliere.”, arată ministerul într-o comunicare de presă.

 „Piața petrolieră din România se bazează pe o producție internă de țiței de aprox. 2,8 milioane de tone și pe un import de cca. 9 milioane de tone. Consumul mediu anual de combustibili din România se situează la un nivel de cca. 9 mil. tone/an, din care ponderea cea mai mare este deținută de consumul de motorină, cu o valoare medie anuală de cca. 5,9 mil. tone/an (benzina, cca. 2 mil. tone/an).

În România există patru rafinării (Petrobrazi, Petromidia, Vega, Petrotel-Lukoil), cu o capacitate de rafinare de aproximativ 12 milioane de tone/an.

De la jumătatea lunii octombrie și până la sfârșitul lunii noiembrie 2025, rafinăria Petrotel-Lukoil a fost oprită pentru efectuarea lucrărilor programate de revizie tehnică (de atunci rafinăria a fost oprită, ca efect al sancțiunilor impuse de SUA și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord).

Prin oprirea activității rafinăriei Petrotel-Lukoil, capacitatea de producție a pieței produselor petroliere din România s-a redus cu aproximativ 21%, această cantitate fiind compensată, prin importuri, de către ceilalți operatori economici din piața petrolieră.

În contextul în care Rafinăria Petrotel-Lukoil este oprită, Ministerul Energiei o solicitat principalilor operatori economici din sectorul petrolier informații referitoare la modul în care se poate acoperi consumul intern de carburanți din surse proprii sau de la furnizori care nu sunt pe lista furnizorilor sancționați la nivel internațional și cu produse a căror origine nu face obiectul sancțiunilor internaționale. Răspunsul acestora a fost că poate fi asigurată continuitatea aprovizionării pieței românești cu produse petroliere, prin producția internă și prin importuri suplimentare.

Începând cu 21 ianuarie 2026 a fost interzisă achiziționarea, importul sau transferul în Uniune, în mod direct sau indirect, de produse petroliere obținute într-o țară terță din țiței provenit din Federația Rusă (pachetul 18 de măsuri restrictive la adresa Federației Ruse adoptat în data de 18 iulie 2025).

Intrarea în vigoare a acestei interdicții a contribuit la recentele majorări de prețuri, pe lângă creșterea cotațiilor internaționale pe piețele internaționale ale produselor petroliere.”, arată ministerul într-o comunicare de presă.

În 2020, benzina costa aproximativ 5,27 lei/litru, iar motorina 5,76 lei/litru. În prezent, benzina se situează în jur de 7,86 lei/litru, iar motorina în jur de 8,20 lei/litru. Creșterea cumulată este de circa 42-49%.

O parte importantă a acestei majorări provine din fiscalitate. În 2020, statul încasa dintr-un litru de benzină 1,89 lei acciză și 0,84 lei TVA. În 2026, acciza la benzină a ajuns la 3,06 lei, iar TVA-ul la 1,36 lei. În cazul motorinei, acciza este de aproximativ 2,8 lei, iar TVA-ul de 1,42 lei.

Prețul mediu la benzină cu taxe ( la un curs de 5,09 lei) este de 7,78 lei/l și la motorină de 8,09 lei/l. Fără taxe benzina este 3,36 lei/l, motorina 3,87 lei/litru. Practic, taxele dublează, și chiar mai mult, prețurile carburanților!

Ministerul Energiei gestionează în prezent, stocuri de urgență de aproximativ două milioane tone echivalent petrol (tep), în calitate de Autoritate Competentă pentru constituirea și menținerea rezervelor minime de țiței și de produse petroliere pentru situații de urgență în piața petrolieră. Aceste stocuri sunt constituite și menținute pentru potențialele situații de sincope majore în aprovizionarea cu produse petroliere, conform legislației europene.

Situația stocurilor de urgență:

– obligatie de stocare (conf OME 622/2025) = 2.034.710 tep

– total realizat = 2.076.151 tep, din care:

            – 1.139.007 tep în țară (54,86%)

            – 937.144 tep prin delegare externă (45,14%)

– grad de realizare 102%

Conform prevederilor art. 11, alin. (2) din Legea nr. 85/2018 privind constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de țiței și/sau produse petroliere, cu modificările și completările ulterioare:

(2) Fiecare titular al obligației de stocare va îndeplini obligația de stocare prin constituirea și menținerea, pe teritoriul României, în mod direct sau prin delegare, a cel puțin 50% din stocurile minime pentru care are obligația de stocare.”, arată ministerul de resort.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top