Fosta soţie a lui Petre Roman are din nou probleme, de această dată, de natură patrimonială.

Politică

Mioara Roman, pe punctul să fie evacuată dintr-un imobil din Primăverii

Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă competenţa instanţei care va judeca evacuarea fostei soţii a lui Petre Român, Mioara Roman, dintr-un imobil din cartierul Primăverii, solicitată de Regia Autonomă
Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat. RA-APPS a notificat-o pe Mioara Roman cu privire la neplata chiriei care ar fi ajuns la suma de 183.001,40 de euro, plus penalităţile de 164.336,13 lei, ulterior conflictul ajungând în instanţă.Tribunalul Capitalei a decis, în urmă cu două zile, că nu este competent a soluţiona acest litigiu, după ce o hotărâre similară fusese dată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.Astfel, excepţia de conflict negativ de competenţă a revenit spre judecare Curţii de Apel Bucureşti.Petre Român, când era prim-ministru, a primit o locuinţă de la ICRAL.Ulterior, locuinţa a fost trecută în administrarea RA-APPS, în casă rămânând soţia fostului premier, Mioara Roman.
Cei doi au divorţat în urmă cu câţiva ani.Mioara Roman declara recent că litigiul privind locuinţa ar fi "o răzbunare politică veche, cu bătaie lungă, la adresa lui Petre Roman", pentru că această casă a fost primită nu de la RAPPS, ci de la ICRAL, fiind apoi transferată la regie "doar pentru ca pedeseriştii să-l poată acuza pe Petre, în 1996, că ocupă ilegal o locuinţă de protocol". "Nu e o casă naţionalizată, ci una construită de comunişti, în 1963", mai spunea Mioara Roman.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top