MIRCEA COŞEA: Bugete paralele

Bugetul poate fi la nivel naţional, local, al asigurărilor sociale sau pe alte domenii, dar principiul este acelaşi, al contributivităţii prin impozite şi taxe.Şi România are astfel de bugete; şi în România veniturile bugetare se colectează din impozite şi taxe; şi în România cheltuielile sunt orientate prin elemente de strategie şi politică economică.
Există însă şi o deosebire între România şi alte ţări, ea constă în existenţa la noi a unor „bugete paralele" cu bugetul naţional.La fel ca acesta, colectează venituri, numai că ele nu rezultă din principiile de impozitare ale codului fiscal, ci din principiile a ceea ce am putea numi „codul corupţional", dar pe deplin adoptat la nivelul celor mai înalte structuri ale instituţiilor statului. Episodul recent al fraudelor descoperite în poliţie referitoare la modul de eliberare a permiselor auto este o dovadă.Pentru eliberarea acestor permise se percepea o taxă de circa 300 de euro, care funcţiona cu rigurozitatea specifică procesului de impozitare.Remarcabil este fapxul că această „impozitare privată-paralelă" nu avea nimic în comun cu tradiţionala şpagă sau „atenţie", pe care educaţia noastră balcanică o consideră aproape obligatorie şi absolut normală în relaţia cu ghişeele administraţiei.Se deosebea radical prin fapxul că această colectare de venituri se realiza printr-un sistem constituit pe model de reţea ierarhică, aceasta transformând, de fapx, întreaga instituţie a statului într-un instrument de satisfacere nu a unui mizer interes personal al unui funcţionar sau al altuia, ci al unui larg grup de „acţionari" ai fraudei.
Funcţionând pe reţea ierarhic constituită, grupul obţinea avantajul siguranţei şi protecţiei celor mai înalte foruri, fiind apărat de eventuale controale sau de alte măsuri coercitive.Reţeaua permiselor auto, la Piteşti sau la Bucureşti, nu este decât un exemplu. „Impozitarea privată-paralelă" s-a practicat şi se practică în continuare în nenumărate domenii, cum ar fi diplomele universitare, atestatele de studii, certificatele medicale, certificatele de producători, certificatele de revoluţionari etc. În toate cazurile asistăm la acest fenomen dramatic de înlocuire a „beneficiarului".Dacă înainte de 1990 beneficiarul acestor practici era o oarecare persoană responsabilă pentru o semnătură sau pentru o ştampilă şi primea ca recompensă un cartuş de Kent sau un pachet de cafea, după 1990, „beneficiarul" este o structură bine consolidată de şefi şi subalterni care colectează venituri în propriul interes.Trupul instituţional al statului este astfel infestat şi subminat din interior, ca şi cum, să-mi fie scuzată exprimarea, ar fi invadat de viermi intestinali.Cum sunt utilizate sumele colectate?
Evident, şi pentru consumul personal al membrilor structurii, dar, în primul rând, pentru păstrarea instrumentului de colectare, adică a poziţiei în sistem.Cum este posibil acest lucru?Numai prin relaţii de clientelism politic, căci beneficiarii finali ai acestui sistem corupxibil de colectare instituţionalizată a unor venituri ilegale este sistemul nostru politic.Desigur, clientelismul politic este vinovat şi pentru fraudarea banului public, prin contracte discriminatorii şi licitaţii falsificate, dar este o practică mai puţin periculoasă, fiind cantonată în zona comercială.Reţelele de colectare prin „impozitare paralelă" a populaţiei au însă un grad maxim de periculozitate, din punctul de vedere al stabilităţii statale.
Existenţa „bugetelor private-paralele" este preambulul procesului de disoluţie a statului.Cât de credibile pot fi măsurile de austeritate, atât timp cât sunt tolerate aceste structuri antistatale, atât timp cât există pentru unii, în aceeaşi ţară, un buget naţional de austeritate, iar pentru alţii – un buget clientelar de prosperitate?