Desființarea INA nu a fost o eroare, ci un calcul premeditat

Guvernul a decis reînfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie care va avea atribuţii sporite în formarea funcţionarilor publici, a prefecţilor şi aleşilor locali, urmând să preia personalul şi patrimoniul deţinut de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Instituția va funcționa în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).

Institutul a fost înfiinţat în 2001 de guvernul Năstase, apoi a fost desfiinţat în 2009 de guvernul Boc, ca urmare a unui plan mai larg de reorganizare a instituțiilor publice. INA a fost reorganizat atunci ca un departament în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, fără personalitate juridică.

Decizia de a reînființa Institutul Național de Administrație  în 2016 poate fi de neînțeles dacă acest institut de sorginte europeană era deja înființat încă din 2001, contribuind efectiv la aderarea la Uniunea Europeană din 2007 prin desfășurarea unui important proces de acomodare a administrației publice românești cu normele și principiile de funcționare ale administrației europene.

Explicația acestui „re” este însă simplă. INA va fi reînființat deoarece în 2009 a fost desființat.

Deși activitatea Institutului Național de Administrație devenise și mai importantă după actul aderării prin realizarea unor ample programe de modernizare și eficientizare a administrației  publice cu sprijinul direct financiar și profesional al Comisiei Europene, guvernul premierului Emil Boc a decis desființarea și întreruperea oricărei colaborări cu Institutul European de Administrație.

 Explicația oficială a desființării a fost necesitatea restrângerii cheltuielilor publice prin declanșarea procesului de austeritate prezentat de președintele de atunci al României ca fiind “colacul de salvare” anticriză.

Fără a comenta acum în ce măsură programul de austeritate și împrumutul de la troică erau necesare sau erau unica soluție, trebuie spus că eroarea grosolană a programului de austeritate a constat în modul său de aplicare. Acesta s-a aplicat fără criterii de etapizare și de prioritizare, ceea ce a dus nu numai la o reducere bruscă a nivelului de trai, dar și la neindentificarea capitolelor de cheltuieli bugetare ce puteau sau nu puteau să fie reduse. Toate celelalte țări europene care au aplicat programe de austeritate au plecat de la identificarea așa-numitelor „găuri negre”, cărora le-au aplicat reduceri diferențiate. Astfel, reducerile s-au aplicat în proporție covârșitoare „centrelor de concentrare birocratică”, adică aparatul guvernamental și instituțiile adiacente, dar au fost atinse sectoarele Educației, Sănătății și Ordinii publice. De asemenea, în cadrul instituțional, nu s-au practicat reducerea sau desființarea instituțiilor cu caracter european.

După 15 ani, tehnocrații îl confirmă pe Adrian Năstase. Reacţia fostului premier

Guvernarea Boc a procedat tocmai invers. S-au redus cheltuielile și pentru Sănătate, Educație și Ordine publică, iar instituții de tip european ca INA au fost desființate. Nu insist asupra consecințelor deoarece ele sunt vizibile și explică starea generală deplorabilă a națiunii.

Mergând pe linia explicației de mai sus, am putea pune desființarea INA pe seama incompetenței acelei guvernări, dar, fără a nega incompetența, trebuie spus că au existat și alte motive mai grave chiar decât lipsa de inteligență guvernamentală.

Am încercat, în calitatea pe care o aveam de președinte al INA, să aduc argumente în favoarea nedesfiițării. Am adus aceste argumente ministrului de Interne, prim-ministrului, consilierilor prezidențiali, am desfășurat o campanie mediatică și am cerut sprijinul Institutului European de Administrație. Cu tot efortul depus și cu tot sprijinul direct de la Bruxelles, demersul meu nu a reușit.

În baza experienței acelei etape și a documentării pe care am făcut-o în ultimii ani, am ajuns la concluzia că desființarea INA de premierul Emil Boc nu a fost o eroare, ci un calcul premeditat în interes politic.

INA reușea să primenească aparatul administrativ și să-i ridice calitatea prin contactul direct cu experiența și sprijinul european. Acest lucru devenea un pericol major pentru procesul de baronizare a României și de înlocuire a clientelei politice cu funcționari publici de calitate, educați în spiritul și normele administrației europene.

Politica guvernării din acea perioadă nu putea permite așa ceva. Soluția simplă, primitivă, dar și neeuropeană a fost desființarea instituției care, prin europenismul ei, punea în pericol existența unei clase politice care refuza să înlocuiască clientelismul cu profesionalismul.

Putem aplauda reînființarea INA, dar de ce nu penalizăm desființarea lui?