Exasperat de climatul mediului de afaceri din România, Mircea Lucescu a declarat în săptămânalul Capital că mai bine ţine banii la bancă decât să mai investească în economia ţării natale. Afacerile antrenorului echipei Şahtior Doneţk, cel puţin cele din România, sunt în prag de colaps.
Antrenorul este de şapxe ani în litigiu cu omul de afaceri israelian Fredy Robinson, pentru trei sute de mii de euro, câteva autoturisme şi o clădire.Conform săpxămânalului Capital, divergenţele dintre cei doi au început în primele luni ale anului 2004, la scurtă vreme după ce Lucescu a vândut pachetul majoritar de acţiuni de la firma de asigurări Croma firmei Kolal BV (la care Eurom Bank, actuală
Leumi, era acţionar), reprezentată de israelian. În urma tranzacţiei, Kolal BV s-a angajat să-i plătească lui Mircea Lucescu 300.000 de euro, în zece ani, cu sume fixe anuale de 30.000 de euro."Le-am dat o companie cu 42 de filiale, o clădire cu valoare mare, câteva autoturisme şi n-am primit nimic", a spus Mircea Lucescu în Capital.Tergiversarea punerii în aplicare a unei sentinţe judecătoreşti favorabile antrenorului lui Şahtior, precum şi climatul mediului de afaceri din România l-au făcut pe Mircea Lucescu să declare: "Nu mai vreau să fac afaceri în România, vreodată.Prefer să ţin banii în bancă şi atât".











































