Mişu Negriţoiu: Nu a mai fost nevoie de mine!

Uneori, când mă uit pe fotografiile de la Forumul Crans Montana, în care apar alături de Mişu Negriţoiu, pe atunci ministru al Reformei în guvernul Văcăroiu, iar eu jurnalist la Evenimentul zilei, mă gândesc ce mult ne-am schimbat amândoi.
Peste mine a trecut şlefuirea pietrei care sunt, peste el un rafinament british, de bancher serios. Ne-am dat întâlnire, peste 16 ani, în paginile revistei Q Magazine. Mişu Negriţoiu via Wikipedia Q Magazine: M-am gândit pe drum la un format atipic, mai puţin arid.Vă propun un exerciţiu: comentăm profilul dvs. din Wikipedia, enciclopedia liberă.Subiectiv şi el, dar măcar „neutru subiectiv". În treacăt fie spus, nu v-am găsit pe WikiLeaks, ar fi fost poate şi mai interesant…Mişu Negriţoiu: Nu m-aţi găsit deocamdată!Poate se va ajunge şi la perioada cât am funcţionat ca diplomat cu desecretizările de telegrame.Dar nu ştiu, nu cred că aceia care au apărut pe WikiLeaks se ruşinează de ce au spus acolo.
La urma urmei, e o meserie!Q: În Ziarul Financiar din 25 iunie 2006, declaraţi: „Am avut o afacere cu miere, în care am eşuat".Wikipedia dezvoltă puţin şi spune că este vorba despre o mică fermă de albine, Apicornu, pe care aţi lichidat-o! Încep să mă tem, să-mi închid contul la ING?Cum poate Negriţoiu, care a eşuat cu albinele, să gestioneze o uriaşă mişcare de bani?M.N.: Da, este o diferenţă majoră de perspectivă, de abordare între antreprenoriat şi managementul financiar.
Eu sunt o persoană instituţionalizată, reţinută la risc, un funcţionar disciplinat, de unde şi performanţa cu ING.Antreprenorii, desigur, au idei novatoare, pun lucrurile în mişcare, dar au şi un apetit crescut la risc.Ca om din domeniul bancar, nu-mi puteam imagina că s-ar putea realiza, de exemplu, un proiect de viziunea şi anvergura Băneasa Residential Park.Nici nu l-am finanţat, dar rata de reuşită în asemenea cazuri e de 1 la 1.000.Public, vedem proiectele reuşite, nu lungul şir de proiecte ratate, de care nu mai aminteşte nimeni.
Bancherul se mişcă între limite mai înguste.Băncile nu îşi permit astfel de abordări, riscă mai puţin şi câştigă mai puţin.Pe undeva, este, vedeţi, o incompatibilitate între gândirea şi structura unui antreprenor şi interpretarea pe care o dă un bancher  unui proiect de afaceri.Acum, în ceea ce priveşte latura mea antreprenorială, nu pot spune că sunt deosebit de talentat.Dar Apicornu a fost, evident, o pasiune, un hobby, şi, ca să vă corectez, m-a costat 13.000 de dolari.
Nu sunt motive de îngrijorare.Cu ING facem în continuare performanţă vizibilă, măsurabilă.Q: Întrebat de presă dacă a colaborat cu securitatea, Mişu Negriţoiu a răspuns: „O, în niciun caz, i-au zis unii lui Voiculescu că toţi cei care au lucrat în comerţul exterior ar fi colaborat cu securitatea.Dar diferenţa e că numai el a ajuns miliardar".Am încheiat citatul din Wikipedia.
Două subiecte: 1. sesizez un soi de invidie ironică la adresa lui Dan Voiculescu; 2. colaborarea cu securitatea.M.N.: Nu, nu, e ceva incomplet.S-au pierdut nişte nuanţe.Cu Voiculescu suntem amici, lucrăm, cooperăm, eu nici nu cred căDan Voiculescu ar fi putut spune aşa ceva.
Ceea ce am vrut să afirm este că eu am lucrat mai instituţionalizat, nu am avut şansa unei companii străine în care să-mi desfăşor activitatea, sigur, nici talentul dumnealui, de aceea am continuat să lucrez în instituţii sau corporaţii, în timp ce dl Voiculescu a reuşit pe calea antreprenorială, devenind miliardar.Asta ar fi esenţa a ceea ce am vrut să spun.Punctul 2: depinde ce se înţelege prin a colabora cu securitatea.Declaraţiile după întâlnirile cu străini erau obligatorii pentru toată lumea.Q: Nu vreau să insist, totuşi, la 32 de ani, „înlocuitor temporar al şefului agenţiei româneşti din New York, apoi al şefului biroului comercial din Los Angeles" indică un anumit profil.Nu ştiu mitologie, legendă urbană… oricum, o încredere mare din partea regimului.M.
N.: Am fost toată viaţa un om disciplinat, predictibil.Probabil de aceea.(Ştiţi răspunsul lui Geoană la întrebarea cu ofiţerii acoperiţi: „Nici nu mai ştiu câţi suntem!"Vă întreb şi eu în glumă, evident, câţi mai suntem, dle Negriţoiu?Râde, inclusiv dra Frolu, marketing&corporate communication director comercial banking, care ne-a asistat, discret, în manieră britanică şi a notat dialogul.)Q: O ciudăţenie biografică: în anul 1984, deveniţi ataşat olimpic al României la Jocurile Olimpice de Vară de la Los Angeles.
Asta cum s-ar traduce?M.N.: S-a întâmplat, pentru că lucram ca reprezentant în comerţul exterior, să fie în concediu şeful biroului comercial.Astfel, am rămas singurul român aflat oficial pe Coasta de Vest a Statelor Unite.Am fost solicitat de Comitetul Olimpic Român pentru conexiuni, mă rog, aranjarea unor situaţii.Am şi o diplomă de recunoaştere de la organizatorii Olimpiadei, pe care o păstrez şi acum. Q: „În perioada 19 noiembrie 1992-27 august 1993, a fost numit ministru de stat (viceprim-ministru – n.a.), un organism care, în teorie, ar fi trebuit să decidă programul de guvernare şi de reformă al cabinetului Văcăroiu."
Apoi, din sepxembrie 1994, consilier prezidenţial pentru probleme economice.Eraţi un superstar al reformei, se făceau pariuri pe viitorul dvs. statut de numărul 1, apoi, dintr-odată, în 1996, aţi ieşit din politică.O apariţie meteorică, deci.Nu e cam puţin preşedinte al unei bănci, chiar dacă este o bancă serioasă, acum, la 60 de ani?M.N.: Ca să-l citez pe Cristoiu, era un spirit brejnevist în guvernul României de atunci.
Eu cred că în politică am fost prea devreme, adică, dacă v-aţi uita acum la programul pe care l-am făcut atunci, la discuţiile pe care le aveam atunci, sunt aproape comparabile cu ceea ce se întâmplă astăzi, după 15 ani.Dar politica este arta compromisului, într-o lume formată pentru compromisul decent.Noi nu aveam această lume formată, care să reprezinte compromisul diversităţii în societate.Eram prea entuziast, credeam că unele procese se vor derula rapid.Dacă ne uităm acum pe declaraţiile mele de atunci, spuneam că în şase luni se va încheia procesul de privatizare. Într-un an, am putea avea stabilitate economică?
Cam ce se discută şi acum.Pe scurt, nu mi-am găsit locul, nu mi-am găsit o echipă cu care să lucrez şi care să meargă în direcţia dorită.Mi-am făcut un examen de conştiinţă pe ce stau şi care sunt rezultatele.Nu m-am gândit că plec de tot în domeniul privat, convenisem cu dl Iliescu să mă întorc, dacă va mai fi nevoie de mine.Nu a mai fost şi nici eu nu mi-am mai dorit. Q: Aş vrea să trag o concluzie opximistă, totuşi.
Dintre toţi miniştrii, şi, slavăDomnului, au cam fost, sunteţi singurul care a trecut prin ceea ce americanii numesc „uşa rotativă".Trecerea din demnitatea publică la vârful unei companii multinaţionale.E un semn distinctiv, o recunoaştere a valorii.M.N.: Poate că da!
Dar poate alţi miniştri nici nu şi-au dorit.Cum au generat băncile criza mondialăQ: Faceţi pentru Q Magazine o analiză a crizei!?M.N.: Fac pentru prima oară o analiză a crizei, pornind de la legătura dintre antreprenoriat şi instituţii sau corporaţii.Practic, debutul crizei a intervenit odată cu dorinţa băncilor de a intra în zona antreprenoriatului, străină de obiectivele clasice, să le spunem, ale instituţiei bancare.Vorbeam mai devreme că antreprenorii sunt acele entităţi care-şi asumă riscul exagerat, disproporţionat chiar.Acest balon care s-a spart s-a creat ca urmare a unei inovaţii continue a băncilor, începută, istoric vorbind, în urmă cu mai bine de zece ani.
Ce s-a întâmplat?O politică interesantă de recrutare a unor vârfuri din matematici, din ştiinţele exacte, puse în medii de laborator, în condiţii speciale, care au avut singura menire ca, la solicitarea băncilor, să creeze instrumente şi pieţe noi, formule alternative de înmulţire a fondurilor financiare.Sigur, inovarea este motorul progresului, dar aceasta a fost o goană după inovarea continuă, care a îndepărtat trepxat băncile de statutul lor clasic – acela de a lua depozite şi de a da împrumuturi cu măsură.Intrarea pe pieţele financiare, unde volatilitatea e mare, riscul e mare, a pus sub semnul întrebării însăşi baza activităţii bancare.Se înţelege mai puţin, dar, după criza americană din 1929, a fost emisă o lege Banking Act, care a împărţit băncile în două: 1. băncile comerciale, care să asigure publicul, milioanele de clienţi, să folosească prudent depozitele oamenilor şi să fie un soi de furnizori de servicii, mica creditare, intermediere de plăţi; 2. bănci de investiţii specializate în investiţii financiare, acţiuni, obligaţiuni, investiţii în pieţele financiare în general.
Trepxat, băncile de investiţii sunt acelea care, prin nucleele de creaţie despre care am vorbit, au lansat creditele derivate sau derivative, acele active toxice care sunt, în fapx, matematică pură, cu o legătură subţire cu realitatea (economia reală depăşită exponenţial de economia financiară!), au creat un al doilea plan al realităţii cu tentă de realitate virtuală, cu piaţa în sine a inovaţiei permanente, fără limite, care a condus la dezastrele de pe Wall Street.Inovaţia non-stop, fără final, fără predictibilitate, este cauza dezastrului.Partea cea mai proastă a fost însă fapxul că băncile clasice au intrat în horă cumpărând bănci de investiţii sau adăugând, la activitatea lor de bază, investiţii pe aceste pieţe.Legislaţia lui Clinton a dat drumul acestui torent, s-a creat o supraîncredere în succes.Toate băncile elveţiene au cumpărat bănci americane de investiţii orientate spre tranzacţii speculative.O altă cauză rezidă într-o inovaţie contabilă.
Probabil a celor „patru mari" din zona auditului.Noile standarde contabile au permis raportarea activelor şi pasivelor ajustate la preţul pieţei, şi nu după documentele primare, facturi, contracte.Ceea ce a dus în timpul creşterii la o supralicitare a activelor, pentru ca, în momentul descreşterii, odată cu ajustarea inversă, să rezulte pierderi contabile uriaşe.Criza, iată, are şi un rol terapeutic, pentru că pune şi în alţi termeni discuţiile, revenind la rolul clasic al băncilor.Asta face substanţa dezbaterilor din ultima perioadă.Euro, o monedă greşit conceputăQ: Faceţi şi o analiză a euro, în contextul european, moneda la care aspirăm şi noi?M.
N.: Criza mondială, şi, în particular, cea europeană, pare să dea drepxate celor care cred sau care au afirmat că moneda euro a fost greşit concepută.Argumentul fundamental îl constituie fapxul că o monedă unică se bazează, în primul rând, pe un sistem fiscal unic.Dificultatea stabilirii unui sistem fiscal unic are un nod gordian, el se numeşte politica de apărare.Marea majoritate a statelor nu concepe cedarea către Bruxelles, în primul rând, a acestui segment, şi nu este previzibilă o schimbare de atitudine nici măcar pe termen lung. Mă întrebaţi dacă s-ar putea, într-un viitor, crea Statele Unite ale Europei, după modelul Statelor Unite ale Americii.Prima dificultate am şi enunţat-o.
Este lipsa sistemului fiscal unic.După aceea, sunt enormele diferenţe culturale şi religioase, diferenţele naţionale.Procesul centripet european va continua, dar nu văd instituţii unice de reprezentare în domeniul politicii externe, al apărării etc.Q: De ce nu se aude vocea României în UE? M.N.: În general, statele UE au forţă în dezbateri prin exemplul propriu.Noi, deşi politic, economic, am fost şi nu am fost egali, am primit accepxul sub rezervă, sub amendamentul îmbunătăţirii continue a performanţei.
Ar fi trebuit să avem „în spate" un sistem administrativ eficient, o piaţă funcţională, corporaţii şi instituţii active, dinamice.Uniunea Europeană este ancora.Suntem acolo, dar, din păcate, nu au existat proiecte postaderare.După primirea în UE s-a instalat o stare de automulţumire, motoarele s-au deturat. În contextul boomului economic am frânat complet, lucrurile derulându-se, într-un fel, de la sine (cele pozitive).Practic, după aderare nu s-a mai întâmplat nimic relevant, nu ne-am dovedit buni administratori, care să-şi câştige respectul.
Altfel, punctele de vedere sunt ascultate doar politicos, formal, nu luate în seamă.Vreau să vă spun ceva foarte important.Eu văd episodul Schengen ca pe o atenţionare mai degrabă cu privire la procesul cultural al participării noastre la conştiinţa europeană, decât ca pe o atenţionare tehnică – frontierele sunt permeabile etc. În fond, ni se transmite cam aşa: „V-am accepxat nepregătiţi, dar nu se poate continua aşa".Falia Huntington funcţionează.
România este mereu citată în pachet cu Bulgaria şi Grecia, ortodoxia pare să facă diferenţa culturală majoră. Uitaţi, sunt convins căEuropa vrea succesul nostru în felul vesticilor, care este de multe ori confirmat.Nu în felul nostru. Proiectul Negriţoiu post-ING Bank.Revenirea în politică?Mişu Negriţoiu, personaj mobil intelectual, cu o dinamică exemplară a ideilor, pare a avea încă multe de spus în zona de interferenţă politică/economie.Chestionat asupra unui proiect post-ING BANK, Negriţoiu se vede mai degrabă într-o poziţie de „antrenor" în zona politicilor publice, de creator al unui proces sustenabil de pregătire a politicienilor tineri.Q: Ce veţi face după
ING Bank? M.N.: Ion Iliescu m-a sunat când am împlinit 60 de ani, să mă felicite. În fond, la 60 de ani, Iliescu abia se apuca să croiascăRomânia.Probabil ar mai fi timp, dacă aş începe de astăzi, dar aşa, într-o lume în care politicienii sunt din ce în ce mai tineri, rolul meu nu ar fi prea spectaculos.Una peste alta, rămâne o întrebare.Poate fi Negriţoiu autorul unui spectaculos come back politic via Ion Iliescu, în condiţiile unei crize acute de profesionişti la PSD? În fond, acest personaj are toate datele care l-ar îndrepxăţi la o poziţie centrală.Mişu Negriţoiu în cifre•·      Nu are milioane în conturi.
Nici măcar cash•·      Are conturi într-o singură bancă, ING•·      Citeşte două-trei cărţi pe lună şi zeci de articole, analize, eseuri•·       Un sfert din zi e dedicată pasiunilor (sport, muzică, spectacole, citit, scris, gătit, tv )•·      Are 40-50 de prieteni apropiaţi•·      Călătoreşte cel puţin de două ori pe lună•·      A avut două dezamăgiri în viaţă: din politică şi din administraţia publică