Moscova şi Chişinău: Experimentul continuă!

  Nu este alt exemplu mai bun, alt poligon de încercare a politicii moscovite decât Chişinăul. Şi nu numai pentru români, ci şi pentru ceilalţi europeni.
Chiar şi SUA ar putea avea ceva de învăţat din noile metode ruseşti de control şi subordonare privind zonele preferate.Coloana a 5-a rusească din BasarabiaVirulenţa cu care se autopretind a fi moldoveni şi, prin urmare, având aceleaşi drepxuri la viaţa publică a Republicii Moldova îi încurcă teribil pe pro-europenii de la Chişinău, care nu pot explica, public, fără a ofensa Moscova, diferenţa identitară dintre moldoveni (românii basarabeni) şi ruşii cu cetăţenie moldoveană… ruşii colonizaţi în Moldova.Dezrădăcinaţi din locurilor lor natale din Siberia, aduşi cu sutele de mii în perioada stalinistă pentru a edifica un nou stat sovietic, urmaşii coloniştilor ruşi se simt străini în ţara care i-a adopxat.Incapabili să vorbească limba băştinaşilor (fie ea moldovenească, fie ea română), incapabili să se muleze pe obiceiurile locului şi să se adapxeze culturii locale, îndoctrinaţi cu teoriile panslaviste şi panortodoxe, intoxicaţi cu propaganda marelui Război pentru Apărarea Patriei, ruşii moldoveni se îndreapxă mereu cu faţa către Kremlin. Vechea coloană a-5-a a Moscovei – oameni ca toţi oamenii, cu trăiri, visuri şi probleme, afectaţi de aceleaşi efecte ale crizei economice, copii, părinţi şi nepoţi – se simte dezrădăcinată şi folosită de către politica de la Kremlin ca element de presiune pentru satisfacerea orgoliului noului imperialism rusesc de tip GAZPROM-democratic.Ruşii moldoveni trăiesc angoasele pierderii identităţii şi drama omului fără ţară.Este aceeaşi dramă pe care o trăiesc şi ruşii colonizaţi în ţările baltice.
Doar că identitatea nordică a balticilor şi patriotismul lor dus la extrem au făcut ca ruşii de acolo să nu fie accepxaţi, au fost chiar marginalizaţi.Etnicii ruşi din ţările baltice au avut, după 1990, o viaţă publică marginală, trezindu-se, dintr-odată, în faţa unei populaţii care-i ura visceral, mulţi dintre ei alegând fie să se integreze rapid, fie, pur şi simplu, să abandoneze vechea colonie.Vestita butadă „cemadan, vagzal, Rassia" (geamantanul, trenul şi destinaţia Rusia), folosită în perioada deportărilor sovietice către Siberia, s-a întors acum 20 de ani ca un bumerang împotriva coloniştilor ruşi, invitaţi, mai mult sau mai puţin politicos, după 1990, să părăsească ţările unde nu fuseseră invitaţi niciodată.Ceea ce nu a fost cazul Republicii Moldova, unde coloniştii sovietici au găsit un altfel de popor, mai cald şi mai prietenos, care i-a adopxat.Lucru care, din nefericire, a fost fatal basarabenilor.Căci, vorba proverbului românesc „dă-i un deget şi-ţi ia toată mâna", nu coloniştii au trebuit să se adapxeze, ci tocmai majoritarii au trebuit să preia cultura minoritarilor.Moştenitori indirecţi ai colonialismului sovietic primitiv al anilor ''50, dar „beneficiari" direcţi ai urii românilor din Basarabia, rusofonii din Republica Moldova, aflaţi între ciocan şi nicovală, nu pot face altceva decât fie să se alăture utopiei smirnoviste din Transnistria, fie să emigreze, fie să militeze pentru comunismul care-i apropie de Moscova, într-o speranţă iluzorie că
Rusiei chiar îi pasă de propriii ei cetăţeni, pe care i-a plantat aiurea, peste tot în estul Europei.Frica de RomâniaLunga naştere a celei de-a doua forme a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE-2) pare să fi aruncat Republica Moldova într-o incertitudine mai mare decât cea din vara anului trecut.Ezitările lui Marian Lupu şi presiunea constantă pe care Moscova o face asupra fostei sale gubernii nu sunt semne bune pentru politica unui Chişinău din ce în ce mai debusolat.Politica la Chişinău nu se poate face decât partizan: fie cu ochii la Kremlin, fie cu ochii la Bucureşti.Iar ultimele evoluţii pro-ruseşti de la Chişinău, dar şi detaliile necunoscute ale negocierilor dintre Marian Lupu şi Vlad Filat, îngheaţă orice entuziasm politic în Republica Moldova.Dacă politica din Moldova ar avea câtuşi de puţin de-a face cu doctrinele şi ideologiile politice, negocierile dintre cele patru partide „pro-europene" ar fi fost cât se poate de normale. În schimb, cum bine spunea Constantin Tănase (…): „Frica de România este una dintre cele mai mari realizări ale comunismului rusesc!".
Adevărul este că singurii care pun punctul pe „i" în Republica Moldova sunt transnistrenii: mişcarea lor de secesiune a avut drepx motiv tocmai românismul şi perspectiva unirii Basarabiei cu România.Practic, sunt singurii care recunosc fapxul că moldovenii sunt români.Doar moldovenii se ruşinează să o recunoască.Frica de România a ruşilor din Transnistria legitimează, practic, românismul în Basarabia!De aceea, până şi cei mai aprigi „statalişti" de la Chişinău simt că ceva nu-i în regulă cu parcursul politic al Republicii Moldova.Nici chiar Voronin, bătrânul general de miliţie sovietică, nu mai este atât de sigur pe viitorul „de aur" al sovietismului în „republică". În schimb, nesiguranţa lui este perfect egală cu ambiguitatea care-l macină şi pe Mihai Ghimpu, singurul oficial de la Chişinău care a avut curajul să-şi declare public românismul: ce se va alege de europenismul Moldovei?Politica MoscoveiExperimentul creat de Moscova în Basarabia nu s-a încheiat.
Poligonul de încercare al protosovietismului de tip stalinist în fostele gubernii ţariste va continua.Ceea ce, oricât de cinic ar fi, este şi normal.Nici Marea Britanie şi nici Franţa nu au renunţat aşa uşor la coloniile de pe alte continente.Pe unele le mai controlează discret, economic şi politic, până şi acum!De ce ar face-o Rusia?
Dintr-o generozitate ortodoxă? Însă eroarea majoră a politicii ultimilor ani este, de fapx, lipsa unui ţel bine determinat.Atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti.Baleind mereu între o neutralitate vag definită, un CSI impotent din punct de vedere economic, dar şi o Uniune Europeană plictisită, Chişinăul va avea toate şansele să rămână un apendice multietnic al unei Rusii preocupate de o relaţie bună cu Germania şi de un export cât mai profitabil al gazelor.Repetând eroarea fatală a fostului preşedinte Lucinschi, Chişinăul, prin noul ei lider informal, Marian Lupu, va aplica aceeaşi politică păguboasă a popii care se uita „cu un ochi la făină şi cu altul la slănină", riscând să dea o justificare excelentă noii politici a lui Medvedev: băţul şi cozonacul.O politică însă „cu faţă umană", care urmăreşte doar pictarea în culori cât mai calde a aceluiaşi comportament politic agasant şi impetuos.
Pendulând inteligent între scumpirile gazelor pentru Chişinău şi aprobarea misiunilor OSCE sau între refuzarea importurilor de vinuri şi atragerea de „gästarbeiteri" moldoveni la Moscova, Kremlinul ştie să armonizeze politica „poliţistului bun şi a poliţistului rău", astfel încât gradul de dependenţă să crească permanent.În definitiv, ce s-a schimbat în obiectivele Moscovei?Nimic.Doar forma, nu şi conţinutul. În acest timp, orb şi surd la frământările profunde ale societăţii moldovene, Bucureştiul evită graţios orice implicare de substanţă, ştiind doar să aducă scuzele unor norme europene lipsite de conţinut naţional. În acelaşi timp, Ungaria este de admirat pentru modul persuasiv în care ştie să-şi protejeze nu neapărat conaţionalii trăitori în alte state, cât propria identitate şi moştenire istorică.Pentru România, în schimb, „fraţii de peste Prut" rămân doar subiect de poezii patriotice, cântece de jale şi afişe electorale!