Neo-otomanismul în faţa războiul civil din Siria

Rusia, China şi Iranul rămân susţinătorii lui Bashar al-Assad, în timp ce NATO anunţă că are toate planurile pentru apărarea Turciei. Tensiunea din zonă a crescut şi mai mult, după ce forţele turce au depistat o încărcătură militară la bordul unui avion sirian ce decolase din Rusia.
Aparatul de zbor Airbus A-320, cu 37 de pasageri – dintre care 17 erau ruşi- zbura pe ruta Moscova-Damasc şi a fost interceptat de două avioane de luptă F-16 la intrarea în spaţiul aerian al Turciei. A fost forţat să aterizeze la Ankara şi, după o inspecţie care a durat nouă ore, şi-a continuat zborul, cu pasageri, dar fără încărcătura militară. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan afirmă că echipamentele au fost livrate de o companie rusă către Siria, în timp ce presa turcă şi occidentală vorbeşte despre 10 containere cu echipamente de telecomunicaţii, receptoare radio, staţii de bruiaj, dar şi componente de rachete. Incidentul a provocat o nouă criză în zonă, acuzaţiile reciproce riscând să ducă la răcirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări. Ministerul de externe de la Moscova susţine că a aflat informaţiile de pe site-urile de ştiri, iar preşedintele Vladimir Putin şi-a anulat deja vizita pe care trebuia să facă la Ankara, la începutul săptămânii viitoare. La rândul său, guvernul condus de Erdogan afirmă că a nu a făcut decât să respecte legislaţia internaţională, fără să pună în pericol viaţa pasagerilor. De peste Ocean, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a precizat că avionul a fost inspectat cu ajutorul forţelor americane.
Diplomaţia armelor
Relaţiile între Ankara şi Damasc s-au înrăutăţit şi mai mult de la 4 octombrie, când un obuz de mortieră, lansat din Siria, a explodat în oraşul turcesc Akcalkale, omorând cinci civili. Turcia a reacţionat dur: Parlamentul a adoptat urgent o moţiune care să permită acţiuni militare în Siria, iar trupele masate la graniţă au ripostat de fiecare dată la tirurile din ţara vecină. Ankara se pregăteşte de război, în condiţiile în care relaţiile cu foştii aliaţi sunt tot mai reci. Are de partea sa însă cea mai mare alianţă militară din lume, NATO, care a anunţat că are toate planurile necesare pentru apărarea ţării. Turcia, care de 60 de ani este membru al Alianţei Nord-Atlantice, are cea mai mare armată din organizaţie, după cea a Statelor Unite.
Ambiţii de putere regională
De 10 ani de când este condusă de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, Turcia a făcut o prioritate din extinderea zonei sale de influenţă, mai ales în teritoriul controlat cândva de Imperiul Otoman. În tot acest timp a pus accentul pe crearea unor relaţii solide cu Balcanii, Caucazul şi Orientul Mijlociu, printr-o diplomaţie activă, dezvoltarea comerţului şi deschiderea graniţelor. În doctrina de politică externă, pe care analiştii occidentali o numesc “neo-otomanism”, iniţiatorul ei, ministrul de externe Ahmet Davutoglu, susţine că Turcia trebuie să profite de poziţia ei strategică, de profilul de ţară islamică şi democratică, dar şi de nodul reţelelor de hidrocarburi spre Europa. Ankara a vrut să fie un partener care să rezolve conflictele din regiune şi să îşi păstreze politica tradiţională de „zero probleme cu vecinii”. Însă doctrina lui Davotuglu nu a avut rezultate pozitive, ci mai degrabă a dus la izolarea ţării.
Vechi prieteni, actuali rivali
În prezent, Turcia pare să aibă o orientare total diferită , de “zero prieteni” în regiune. Relaţiile cu Israelul nu sunt tocmai bune, cu Iranul, – aliat al Siriei- sunt tensionate, iar cu Irakul sunt deteriorate, din cauza operaţiunilor militare turce care se desfăşoară în partea de nord locuită de kurzi. Ankara a trecut de la retorica diplomaţiei la operaţiuni militare şi se declară chiar pregătită de război cu Siria, vechiul său aliat, cu care împarte o frontieră de 900 de kilometri. Până în martie 2011, când a început revolta împotriva regimului de la Damasc, cele două state erau aliate, iar Ahmet Davutoglu a efectuat zeci de vizite în ţara vecină. Relaţiile dintre Erdogan şi Bashar Al -Assad erau atât de apropiate încât familiilor lor petreceau vacanţele împreună. O dată cu izbucnirea violenţelor, Turcia a încercat să-l convingă pe Bashar al-Assad să adopte reforme democratice, dar demersurile lui nu au avut niciun rezultat. În noiembrie 2011 Ankara a întrerupt legăturile cu Damascul şi i-a impus primele sancţiuni economice. Din cauza numărului tot mai mare de victime în rândul civililor, Turcia a rupt legăturile cu ţara vecină şi şi-a exprimat în mod public sprijinul pentru forţele opoziţiei din Siria. De cealaltă parte, Damascul a acuzat Ankara că a permis rebelilor înarmaţi să îşi creeze tabere pe teritoriul turc şi să se infiltreze în număr mare în Siria.
Armele chimice, un pericol pentru ţările vecine
De la începutul revoltei populare împotriva regimului de la Damasc au fost ucişi cel puţin 32.000 de oameni, conform unui bilanţ al Observatorului sirian al Drepturilor Omului, cu sediul în Marea Britanie. Numai săptămâna trecută au murit aproximativ 1.000 de persoane. Siria a dat asigurări că nu va folosi arme chimice împotriva civililor, ci numai în cazul unei agresiuni externe. Ţările din regiune au suficiente motive să se teamă. Arsenalul chimic al Siriei este unul dintre cele mai mari din Orientul Mijlociu, iar unele teste ar fi fost făcute de armată la sfârşitul lunii august, în apropiere de centrul de la Safira. Aici se crede că lucrează experţi iranieni şi nord-coreeni care testează pe animale agenţii chimici pe care îi produc. Recent, în Iordania au sosit 150 de militari americani din trupele speciale pentru a ajuta autorităţile de aici în cazul unor acţiuni militare la frontiera cu Siria.