

Bosnia a solicitat să adere la Uniunea Europeană, a anunţat, luni, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini, în pofida faptului că Bruxelesul a anunţat că Sarajevo nu a îndeplinit toate condiţiile pentru a depune cererea de aderare, relatează...



Lungmetrajul independent “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a fost primit cu aplauze prelungite, la premiera mondială din cadrul celei de-a 66-a ediții a Berlinalei. Adrian Sitaru, regizorul filmului Ilegitim, a dezvăluit modul în care pelicula a fost produsă cu...

Fostul şef al DGIPI, chestorul principal de poliţie Nicolae Gheorghe este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată şi deturnare de fonduri, a anunţat luni DNA. Demis săptămâna trecută de premierul Dacian Cioloș la solicitarea ministrului...


Începând de luni, premierul Dacian Cioloş se află într- o vizită de două zile la Bruxelles. Şeful Guvernului va avea întâlniri cu înalţi oficiali europeni, printre care preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Acestora le...
Un tren de mărfuri care a plecat din China spre Iran a ajuns luni la Teheran, parcurgând traseul fostului Drum al Mătăsii care lega Asia de Europa, a scris presa iraniană, preluată de AFP. “Odată cu sosirea primului tren din...

Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol, a fost ales vicepreședinte al partidului unionist ‘Dreapta’, formațiune recent apărută pe scena politică din Republica Moldova care și-a ținut duminică congresul de constituire, informează Radio Chișinău. Ca președinte...

Victor Ponta, fost prim-ministru al României
O copie fidelă a celebrului vas Titanic, ar putea fi lansat la apă în 2018. Proiectul inedit aparține unui miliardar australian, Clive Palmer, care a vorbit despre el prima oară în aprilie 2012, la un secol de la tragicul eveniment...

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, critică legea defăimării iniţiată de liderul PSD Liviu Dragnea, precizând că “protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase”. “(…)...

Sute de scrisori și fotografii dezvăluie legătura apropiată, de peste trei decenii, a celui mai iubit Suveran pontif din toate timpurile, Papa Ioan Paul al II-lea, cu o femeie căsătorită, relevă BBC. Jurnaliștii de la BBC, care au studiat manuscrisele,...

Prima întâlnire din istorie dintre Papă și Patriarhul Rusiei se înscrie în continuarea intensificării dialogului dintre Estul și Vestul creștinătății, inaugurat, spre bucuria noastră, prin vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România din anul 1999. Întâlnirea vine într-un moment...

Grecia va fi exclusă din Spaţiul Schengen dacă Uniunea Europeană nu va ajunge curând la un acord privind limitarea numărului imigranţilor extracomunitari, avertizează Wolfgang Steiger, un oficial din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului german Angela Merkel.
Mihai Stoica a fost eliberat condiţionat din penitenciar în Dosarul Transferurilor. Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă. “Am intrat cu multe defecte și calități la pușcărie, sper să fi ieșit doar cu calități. Ce m-a ajutat foarte mult a fost adaptabilitatea....
Inspectorii Municipalității au efectuat verificări la aproape 180 de clădiri cu risc seismic în ultima lună și au amendat 13 agenți economici care desfășurau activitate de alimentație publică fără autorizație de funcționare, informează PMB într-un comunicat.
Sediile posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile, respectiv până la sfârşitul acestei săptămâni, inspectorii ANAF prezentându-le notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentinţa penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat...

Expoziția de fotografie “Brâncuși. Forme în alb și negru” poate fi văzută în perioada 18 februarie – 29 mai în Sălile Kretzulescu de la Muzeul Național de Artă al României. Expoziția face parte din “Programul național 140 de ani de...
Cel de-al cincilea condamnat în dosarul Transferurilor care scapă de pușcărie este Mihai Stoica. Și el a reușit să scape mai devreme după ce a scris mai multe cărți, dar a și muncit în atelierul închisorii. “Acum sunt un om...

Parlamentul a aprobat solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la aprobarea participării Armatei României, în anul 2016, exclusiv pe teritoriul Republicii Irak, la activităţi de instruire a forţelor de securitate irakiene în cadrul Coaliţiei Internaţionale anti – ISIL/Daesh. România va...

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat luni că MCV va fi ridicat în cursul mandatului acestei Comisii, considerând că țintele sale au fost atinse. În replică, premierul Dacian Cioloş a replicat că speră că România nu va trebui să...
Preşedintele Klaus Iohannis a lansat luni, la Palatul Cotroceni, Dezbaterea Naţională privind Educaţia şi Cercetarea pentru perioada 2016-2017, declarând că problemele din sistemul de educaţie pot ţine şi de securitatea naţională şi precizând că anul 2016 ar trebui să fie...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
