Actual

Preotul Constantin Necula despre scrisorile intime ale Papei Ioan Paul al II-lea către o femeie

Sute de scrisori și fotografii dezvăluie legătura apropiată, de peste trei decenii, a celui mai iubit Suveran pontif din toate timpurile, Papa Ioan Paul al II-lea, cu o femeie căsătorită, relevă BBC. Jurnaliștii de la BBC, care au studiat manuscrisele, insinuează că Anna-Teresa Tymieniecka ar fi fost îndrăgostită de Papa Ioan Paul al II-lea, cel puţin în prima etapă a relației lor. „A expanda spre păcat relația umană a unui om e boală veche”, a declarat pentru Q Magazine Părintele Constatin Necula.

 

„Zilele acestea au apărut în media câteva fotografii și o serie de scrisori ale Papei Ioan Paul al II-lea către doamna Tymieniecka Anna-Teresa, filosof de origine polono-americană, cea care voia să-l ajute la dezvoltarea lucrării The Acting Person. Erau anii 1973-1974. Fotografii destinse, cuvintele Cardinalului WSute de scrisori şi fotografii dezvăluie legătura apropiată, de peste trei decenii, a celui mai iubit Suveran pontif din toate timpurile, Papa Ioan Paul al II-lea, cu o femeie căsătorită, relevă BBC. Jurnaliştii de la BBC, care au studiat manuscrisele, insinuează că Anna-Teresa Tymieniecka ar fi fost îndrăgostită de Papa Ioan Paul al II-lea, cel puţin în prima etapă a relaţiei lor. „A expanda spre păcat relația umană a unui om e boală veche”, a declarat pentru Q Magazine Părintele Constatin Necula.ojtyla care relevă o afinitate în preocupări comune, dar și dezvoltarea unei relații profund personale care, spre supărarea vânătorilor de bârfe, n-a continuat în direcția în care ar fi fost o știre de can-can.

 

https://www.qmagazine.ro/media/image/201602/w225h150/media_145554005884472800.jpg

Papa Ioan Paul al II-lea și filosoafa Anna-Teresa Tymieniecka

Cine cunoaște puțin biografia Papei Ioan Paul al II-lea știe că a fost un om normal, extrem de cald. Că prietena sa din tinerețe, Hana, evidențiată și în miniserialul  Karol, omul care a devenit Papă (2005, regizat de Giacomo Battiato) și relatată din 2013 într-un volum de memorii al Hanei- și sunt peste 40 de volume care amintesc acest episod de viață-, a devenit unul dintre subiectele rugăciunii preotului-prieten și chiar subiect de minune, Hana vindecându-se de un cancer pulmonar și datorita rugăciunilor prietenului său de tinerețe. A expanda spre păcat relația umană a unui om e boală veche. Cardinalul Wojtyla apoi Papa Ioan Paul al II-lea a lăsat cele mai frumoase pagini despre familia modernă, cerând cu insistență educația iubirii. Atent la toate dramele lumii, sexualitatea și moralitatea cuplului nu i-a lipsit din preocupări. Decența acestui educator uman de excepție este o lecție,  nu o știre de duzină.” a declarat Părintele Constantin Necula pentru revista Q Magazine.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top