
O explozie puternică s-a produs marţi dimineaţă în cartierul turistic Sultanahmet din centrul Istanbulului, relatează agenţia de presă Dogan în pagina electronică.




Procurorii Direcției Naționale Anticorupție s-au sesizat din oficiu, în cazul lucrărilor scrise de deținuți, cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea...

Guvernul României are o primă reacție în cazul celor cinci copii puși în plasament temporar de Serviciul local de protecție a copilului (Barnevernet) din Norvegia. Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la...



Neculai Banea, director general IAR Ghimbav-Braşov, a fost numit secretar de stat în cadrul ministerul Economiei, urmând să coordoneze activitatea din domeniul Apărării, potrivit surselor Q Magazine. Ordinul a fost semnat de ministrul Economiei Costin Borc şi trimis spre publicare...

Președintele Germaniei, Joachim Gauck, s-a arătat interesat de proporția cetățenilor moldoveni care doresc ca Republica Moldova să se unească cu România, subliniind faptul că „relaţiile moldo-române au trecut pe o treaptă pragmatică odată cu alegerea lui Klaus Johannis în fruntea...
Republicată pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, cartea manifest a lui Adolf Hitler, „Mein Kampf”, a devenit în numai câteva zile best-seller în Germania, stârnind astfel un val de controverse la nivel internațional. Q Magazine l-a întrebat...

Guvernul discută, miercuri, în şedinţă, normele metodologice privind legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, un proiect privind constituirea comisiilor privind procedura insolvenţei persoanei fizice, dar şi constituirea unor grupuri de lucru pentru legea salarizării.
Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, a declarat marți seara că sentința în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, l-a luat prin surprindere întrucât se aștepta la "un alt verdict" și a adăugat că își menține opinia potrivit căreia în acest dosar...

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat, marţi, că va propune Guvernului, în prima şedinţă din februarie, emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru abrogarea articolului din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice beneficiază de o reducere cu 30...

http://www.operacomica.ro/

Iulia Berezovskaia este o jurnalistă care a părăsit Rusia la puţin timp după ce autorităţile ruseşti au blocat site-ul generalist pe care îl dirija. În 10 decembrie 2015, Iulia Berezovskaia a primit, la Paris, premiul Drepturilor Omului, al Republicii franceze...
“The Revenant”, de Alejandro González Iñárritu, şi “The Martian”, de Ridley Scott, au fost desemnate cel mai bun film-dramă, respectiv cel mai bun film-comedie, la cea de-a 73-a gală a premiilor Globul de Aur, care a avut loc duminică seară,...

Într-o intervenție la RFI, Raluca Turcan consideră că prim-ministrul Dacian Cioloș va fi binevenit în PNL dacă va dori să devină membru al acestui partid.
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 165.843.604 lei (aprox. 37 milioane euro) compania Hidroelectrica SA şi 10 parteneri contractuali ai acesteia, în principal comercianţi de energie, pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa producerii şi comercializării...

Fondul Monetar Internațional (FMI) l-a numit pe Reza Baqir în funcția de șef al misiunii pentru România, în locul Andreei Schaechter, acesta urmând să efectueze o vizită la București în perioada 12 - 15 ianuarie 2016, informează, luni, reprezentantul rezident...

Cântărețul britanic David Bowie a murit luni dimineață, la vârsta de 69 de ani, după o luptă de 18 luni cu o boală necruțătoare. El suferea de cancer.

Starul argentinian Lionel Messi este câștigătorul Balonului de Aur 2015, urmând să primească prestigiosul trofeul acordat de FIFA și revista France Football în cadrul unei gale care va avea loc luni seara, la Palatul Congreselor din Zurich (Elveția), anunță presa...
Fondul Monetar International a numit un nou şef de misiune pentru România.

Saudi Arabian Oil Co (Aramco), cel mai mare producător de petrol din lume, controlat de statul saudit, analizează o posibilă listare la bursă prin ofertă publică iniţială, valoarea companiei, greu de stabilit, fiind estimată de analişti între 1.000 şi 10.000...

Provocările cu care se confruntă spațiul Schengen în contextul crizei refugiaților dezbătute într-o conferință de presă cu ocazia lansării Președinției olandeze a Consiliului Uniunii Europene (ianuarie - iunie 2016)





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
