
Grupul german Volkswagen ar putea plăti daune de până la 80 de miliarde de dolari în procesul intentat luni de Departamentul american al Justiţiei pentru poluarea generată prin manipularea emisiilor la 600.000 de vehicule diesel.



Aproximativ 1.200 de oameni fără adăpost au fost cazaţi în patru centre de protecţie socială din Capitală, în noaptea de luni spre marţi au fost găsite în stradă şi duse în aceste unităţi 28 de persoane, iar cei care au...

Directorul agenţiei militare ruse de spionaj GRU, general-colonelul Igor Sergun, a "murit subit" la vârsta de 58 de ani, anunţă Kremlinul, relatează postul Radio Free Europen-Radio Liberty în pagina electronică.


Francezul Zinedine Zidane a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei de fotbal Real Madrid, în locul spaniolului Rafael Benitez, demis ca urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare din prima parte a sezonului. Zidane (43 ani) devine, astfel, al 11-lea...

Grupul OMV Petrom a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Dosarul a fost întocmit după ce un minor a murit, în urma unei intoxicaţii cu gaze de sondă de la una dintre conductele companiei petroliere. OMV susține că beneficiază...
Deputatul liberal Mihai Donţu a accidentat mortal, luni seară, un bărbat de 60 de ani care traversa pe o trecere de pietoni din municipiul Braşov.

Partidele au primit, în anul 2015, subvenţii de la bugetul de stat în valoare de 6.760.468 lei, echivalentul a 6.438 de salarii minime pe economie sau al cheltuielilor de personal făcute de Avocatul Poporului - 6.751.000.
Primarul şi poliţia din oraşul Koln, din vestul Germaniei, se reunesc marţi pentru a discuta măsuri privind o serie de agresiuni sexuale şi jafuri comise în zona centrală a oraşului în Ajunul Anului Nou, de bărbaţi cu "trăsături arabe sau...

Grupul OMV Petrom a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Dosarul a fost întocmit după ce un minor a murit, în urma unei intoxicaţii cu gaze de sondă de la una dintre conductele companiei petroliere.
Consilierul prezidenţial Dan Mihalache, creditat ca fiind “mâna dreaptă” a preşedintelui Klaus Iohannis, a fost invitatul special al lui Radu Tudor, în ediţia de săptămâna aceasta a emisiunii Punctul de Întâlnire, de la Antena 3. Mihalache a explicat că, la...
Prezentatorii TV Mihai Mitoșeru și Horia Brenciu sunt vizați de ANAF într-un program care are legătură cu persoanele fizice care au venituri mari și pot reprezenta risc fiscal.

Sute de mii de bucureşteni care locuiesc în carierele Drumul Taberei şi Militari au rămas în frig de ieri, când în Capitală au fost minus 12 grade Celsius. RADET și ELCEN dau vina una pe celalată.
Subiectul cărţilor scrise de deţinuţi în România a ajuns în cotidianul britanic The Guardian, care menţionează că publicarea unei cărţi cu valoare ştiinţifică poate reduce cu 30 de zile pedeapsa cu închisoarea, dar această "portiţă" subminează campania anticorupţie dusă de...
Doi poliţişti şi un deţinut au fost răniţi, luni, după ce o autospecială aparţinând Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău s-a răsturnat pe DN 1 B, în afara localităţii Merei, răniţii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Buzău.
Fostul manager al clubului de fotbal Steaua, Mihai Stoica, poate fi eliberat condiționat, potrivit deciziei Judecătoriei sectorului 4. Decizia nu este definitivă.
Aceasta este concluzia la care a ajuns jurnalistul german Jürgen Todenhöfer, care a stat zece zile printre teroriștii ISIS. Ele susține că militanții Statului Islamic nu se tem nici de Statele Unite si nici de Marea Britanie, singurii soldați de...

Premierul-desemnat Ion Sturza a confirmat că renunţă la sarcina învestirii Cabinetului său, denunţând lipsa susţinerii pentru un guvern proeuropean, după ce în Parlamentul Republicii Moldova nu s-a întrunit cvorumul.
Urarile de Sarbatori prin intermediul retelelor de socializare au devenit o activitate obligatorie a persoanelor publice din Romania, categorie in care politicienii ocupa un loc extrem de important, scrie infopolitic.ro REZULTATE SI CONCLUZII: Exista doar patru politicieni care depasesc...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) ar putea prelungi codul galben de ninsori pentru sudul țării, deși viteza vântului va scădea și vor crește temperaturile - de la minus 10-12 grade la București la minus 5-6 grade, a anunțat directorul ANM,...
Un bărbat de 34 de ani din Constanţa a fost surprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Bucureşti, după ce ar fi scos bani de la un ATM, având asupra sa 32 de carduri, în timp ce acasă mai...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
