Tragediile se țin lanț în Sănătate. În această după amiază ventilatoarele de la Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată în curtea Spitalului „Victor Babeş” s-au oprit din funcţiune din cauza creşterii presiunii oxigenului peste limita admisă.
La această oră se derulează o verificare privind cauzele producerii avariei, potrivit unui comunicat transmis de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
„Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container şi a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune, respectiv presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcţionarea corectă şi în siguranţă a acestor tipuri de echipamente medicale. În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la faţa locului, a refuzat intrarea în unitate, deşi i-a fost oferit de către personalul medical echipament complet de protecţie împotriva COVID-19. Acesta, în final, a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR”, precizează DSU, într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, în prezent este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creşterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă în cadrul Unităţii mobile.
„Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei, a demonstrat că acestea au înregistrat o creştere a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcţiune. Instalarea şi operaţionalizarea unităţii se realizează sub coordonarea DSU şi a spitalului, iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalaţiei de oxigen care deserveşte UTIM-ul, monitorizarea acesteia şi operarea unităţii este realizată de echipa tehnică a spitalului”, arată comunicatul DSU.
Dintre cei opt pacienţi internaţi în UTIM din cadrul „Victor Babeş”, trei au fost declaraţi decedaţi, în urma intrării în stop cardio-respirator, un pacient a fost transferat pe o secţie proprie a spitalului, un altul – la Spitalul ROL 2 (Secţia militară a Ana Aslan), doi la Spitalul „Bagdasar Arseni” şi un altul la Spitalul Floreasca.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a fost la fața locului unde s-a informat despre starea pacienților și asupra cauzelor incidentului.
Ceea ce nici ministerul Sănătății, nici DSU nu transmit în comunicate este ora la care s-a produs acest tragic incident. Potrivit lui Emanuel Ungureanu, incidentul s-a fi produs în jurul orei 15.00. Presa a aflat de cele întâmplate în jurul orei 21.00. Dacă informația se va dovedi a fi corectă, o întrebare rămâne: de ce s-a dorit ascunderea informației?














































