Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) verifică dacă listele electorale permanente folosite la referendum şi înscrisurile transmise Curţii Constituţionale (CC) conţin date nereale “de natură să atragă răspunderea penală a autorilor”, explică un comunicat al Ministerului Public.

Intern

Parchetul General verifică dacă listele electorale conţin “date nereale”

Este vorba despre dosarul deschis din oficiu după ce Curtea Constituţională a precizat că a primit de la autorităţi date contradictorii referitoare la numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente.

“Obiectul cauzei îl constituie verificarea modului în care au fost respectate prevederile legale referitoare la întocmirea listelor electorale permanente, precum şi a modului în care au fost întocmite înscrisurile transmise Curţii Constituţionale, pentru a stabili dacă acestea conţin date nereale, de natură să atragă răspunderea penală a autorilor”, a precizat sursa citată, potrivit Adevărul.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top