857830aa74bca183af16226799cd28c7
Actual

Politica fără lideri

După prăbuşirea regimurilor comuniste, în Europa a început un proces de reformă politică menit să transforme partidele în echipe şi să prevină apariția unor noi „lideri providențiali”, care să le deturneze spre orizonturi periculoase pentru democrație.

Pentru că, într-adevăr, existența, dincolo de Cortina de Fier, a unor regimuri comuniste care cultivau intens mistica „liderului providențial” (mai întâi, Marele Tătuc de la Kremlin, apoi micii Tătuci locali), a obligat şi Occidentul să îşi găsească lideri foarte puternici, cum au fost Winston Churchill, Charles de Gaulle sau Konrad Adenauer, care au exercitat o influență enormă asupra societății. Dispărând totalitarismul, însă, s-a spus, pe bună dreptate, că a sosit timpul ca politica să revină pe pământ, mai aproape de cetățenii obişnuiți, în numele cărora se exercită puterea.


Angela Merkel nu are nici carisma lui Willy Brandt, nici credibilitatea internațională a lui Helmuth Kohl.


58120378653d292996e91c9b153f1097

Angela Merkel

De asemenea, s-a spus, tot pe bună dreptate, că în epoca informației digitale societatea a devenit mult prea complexă, pentru ca un singur om să o poată gestiona. Politica trebuie să fie, mai ales în actul guvernării, un efort de echipă, o rezultantă a competențelor mai multor responsabili, care sunt mai în măsură, împreună, să recepteze şi să interpreteze semnalele transmise de această societate foarte complexă.

Partidele s-au transformat, în ultimii douăzeci şi cinci de ani, şi, odată cu ele, şi campaniile electorale: mai exact, procesele electorale, în întregul lor.

Astăzi asistăm, însă, la un fenomen contrar. Unul excesiv, nejustificat şi chiar, în măsura în care se va prelungi, periculos tocmai pentru soarta democrațiilor.

 

Este vorba de fenomenul politicii fără lideri

Acesta este mult mai vizibil în interiorul Uniunii Europene, regiunea de pe planetă cu cea mai veche tradiție politică şi cu cele mai bogate şi mai complexe țesături sociale. Acolo unde, cu trei decenii în urmă, vorbeam de lideri cunoscuți de toată lumea, ca François Mitterrand şi Michel Rocard, Giulio Andreotti şi Bettino Craxi, Margaret Thatcher, Felipe Gonzalez, Mario Soares, astăzi mai întâlnim numai nume şterse. Câți intelectuali (de oamenii obişnuiți nici nu mai vorbesc!) mai ştiu cine e azi premierul Italiei, al Spaniei sau al Portugaliei? Cine mai ştie că Donald Tusk este preşedintele Consiliului European? Dacă n-ar fi existat Brexit, cine ar fi ştiut că Theresa May stă pe locul ocupat cândva de Doamna de Fier? Nu vreau să par lipsit de respect față de aceşti politicieni absolut onorabili, dar niciunul nu are anvergura celor amintiți anterior. Nici măcar Angela Merkel, deşi e un lider mai aproape de nivelul predecesorilor săi, nu are nici carisma lui Willy Brandt, nici credibilitatea internațională a lui Helmuth Kohl.

Brexit

Nu e nici o urmă de paseism aici, ci o observație pe care o confirmă, iată, până şi campania electorală din Franța. Unde doi din primii trei favoriți fac obiectul unor anchete penale declanşate chiar în timpul campaniei, iar despre cel de-al treilea a apărut deja zvonul că ar avea relații nepotrivite cu spionajul chinez. Asistăm, fără îndoială, la un asalt asupra oricărui potențial lider, dintr-o suspiciune maladivă, generalizată, care a devenit o adevărată emblemă a epocii noastre.

Dacă „liderul providențial”, autoritar, e un pericol pentru democrație, liderul slab e, însă, un pericol pentru societate. El nu e capabil să polarizeze în jurul său personalități şi competențe autentice şi, mai ales, nu e în stare (în situația în care ajunge să reprezinte statul) să facă față confruntării cu o lume în care sistemele nedemocratice, de la Rusia la Iran şi de la China la statele arabe, sunt tot mai puternice. Liderii slabi nu sunt capabili – vezi criza latentă a Uniunii Europene – nici să îşi asume sacrificii şi compromisuri, fără de care viitorul construcțiilor democratice, al lumii noastre euro-atlantice, e incert.

A sosit timpul să schimbăm acest curs politic. Începând din iarbă. Partidele trebuie să îşi pună la punct nu numai mecanismele imunitare (acelea care blochează accesul corupților), ci şi pe cele de selecție. Fără lideri, societățile democratice nu pot progresa şi nici nu pot face față concurenței cu o lume (vezi China sau Asia de Sud-Est), care infirmă ecuația dezvoltare = democrație.


Nu există societăți stabile, fără lideri autentici.

 

 

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top