Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că preşedintele Traian Băsescu trebuie, conform Constituţiei, să numească noul ministru al Transporturilor în interiorul termenului de 45 de zile, cât este interimatul pe care îl asigură el, arătând că USL va avansa nominalizarea până expiră termenul.

Intern

Ponta: Băsescu să numească noul ministru al Transporturilor în interiorul interimatului de 45 de zile

Sunt convins că, dincolo de jocurile politice, preşedintele îşi exercită atribuţiile constituţional. Nu vreau să cred, chiar dacă am o părere foarte proastă despre domnul Băsescu, nu vreau să cred că va încălca Constituţia, care spune foarte clar că în 45 de zile trebuie să numească. Nu o să ne jucăm cu şapte propuneri pe care le plimbăm între Palatul Victoria şi Cotroceni. Eu cred că aici deja nu mai e joc politic, aici e o chestiune serioasă. Noul ministru practic de luni trebuie să preia probleama CFR Marfă, trebuie să preia POS de Transporturi (…)“, a spus Ponta.

El a precizat că USL va veni cu altă propunere în termenul de 45 de zile.

Întrebat dacă se aşteaptă ca Băsescu să respingă motivat noua nominalizare şi dacă nu crede că era mai bine să fie lăsată candidatura lui Silaghi, pentru ca Băsescu să o respingă în prima instanţă, astfel încât să fie obligat să o accepte pe a doua, Ponta a răspuns: “Astea sunt jocuri politice. Mă aştept la orice de la preşedinte, să facă orice joc, oricât de jos. Noi trebuie să ne comportăm serios şi responsabil. Poziţia domnului Silaghi, care a spus foarte clar că nu doreşte în continuare să fie nominalizat, era normală şi asta e o poziţie serioasă“.

Exclusiv: Remus Șpan pentru Q Magazine: „Nelu Iordache minte! Nu s-a dat nicio șpagă!”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top