Premiile Oscar 2013 – Un an excelent pentru filmele într-o limbă străină

Au trecut mai bine de zece ani de când regia de film din România nu a mai produs un film care să se plimbe prin festivalurile din întreaga lume şi care să fie apreciat de critici. În august,

Academia de Ştiinţe şi Arte ale Filmului a selectat cea de-a treia poveste a regizorului Cristian Mungiu, „După dealuri”, în topul filmelor într-o limbă străină, nominalizate pentru premiile Oscar 2013, scrie Scott Foundas, prieten bun al filmului românesc, Associate Director at Film Society of Lincoln Center, şi unul din co-producătorii recentului festival “Making Waves” – New Romanian Cinema, din New York, pe vilagevoice.com

Aceasta ar putea fi o victorie măgulitoare pentru Mungiu, spune Foundas, al cărui film „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, care a câştigat, în 2007, trofeul Palmes d’Or al Festivalului de film de la Cannes, ar fi trebuit să fie nominalizat, în 2008, şi la Oscar.

Mark Johnson (Rain Man), producătorul premiat cu Oscar, care era preşedintele Comitetului de nominalizări a filmelor într-o limbă străină al Academiei, a fost, iniţial, de acord cu nominalizarea, însă la momentul izbucnirii scandalului privind filmul lui Cristian Mungiu (432) acesta modificase deja modalitatea de nominalizare a filmelor într-o limbă străină creând un comitet format din membri ai Academiei care aveau misiunea de a alege cinci nominalizări din cele nouă, propuse iniţial. Lista scurtă a nominalizărilor era creată de un grup de oameni, membri ai Academiei şi de oameni din toate categoriile sociale, voluntari care erau dispuşi să vizioneze filmele propuse.

Din 2009 Johnson va reduce puterea acestei comisii permiţând membrilor ei să selecteze numai şase din cele nouă filme finaliste şi instituind o altă comisie (faza a II-a) care să mai selecteze trei tiluri după ce le-a aflat pe cele şase propuse de prima comisie. Acest sistem s-a dovedit a fi o îmbunătăţire majoră a procesului de nominalizare având în vedere că multe dintre producţiile recent nominalizate ar fi trecut, cu siguranţă, neobservate dacă s-ar fi păstrat vechiul sistem.

Premiat la Cannes, în luna mai, anul acesta, pentru cel mai bun scenariu şi cele mai bune actriţe în rol principal, povestea filmului „După dealuri” a fost adaptată de Cristian Mungiu combinând două nuvele ale Tatianei Niculescu Bran bazate pe întâmplări reale care s-au petrecut într-o mănăstire din Moldova, în anul 2005. Ca şi în „432”, accentul este pus pe două tinere femei, care au copilărit împreună la orfelinat, unde Alina fusese întotdeauna protectoarea Voichiţei. Peste câţiva ani Voichiţa s-a retras la o mănăstire. Venind în vizită din Germania, Alina încearcă să o convingă pe prietena ei să renunţe la viaţa singuratică şi să fugă cu ea în Germania. Aceasta rămâne la mănăstire pentru un timp, începând să se poarte din ce în ce mai agresiv şi posesiv cu Voichiţa, dând impresia celor din jur că este posedată.

Dacă „432” va rămâne cunoscut ca povestea românească despre avort, „După dealuri” va fi cunoscut cu siguranţă ca filmul românesc despre exorcizare. Cu toate acestea filmul lui Mingiu este cu atât mai intrigant cu cât nu arată tot ce îşi imaginează spectatorii şi cu cât pune accentul nu pe limitările religioase din România, ci mai degrabă pe infrastructura socială care lasă o tânără ca Voichiţa fără niciun reper.

Pentru Cristian Mungiu suspansul încă nu s-a sfârşit. Pentru a ajunge în marea finală, la Oscar, filmul trebuie să treacă de faza a II-a, în care anul acesta vor fi nominalizate doar cinci producţii. Iar competiţia este acerbă. Lista scurtă unde ar trebui să fie nominalizat şi filmul lui Mungiu este formată şi din filmul „Amour” a lui Michael Haneke, câştigător al premiului Palme d’Or, comedia franceză „The Intouchables”, satira politică a lui Pablo Larrain, „No” şi drama lui Nikolaj Arcel, „A Royal Affair”.