Vladimir Putin “îşi va sărbători aniversarea împreună cu prietenii şi familia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Dar susţinătorii lui şi presa oficială au anunţat numeroase evenimente organizate cu această ocazie. Astfel, la Sankt-Petersburg, oraşul său natal, va avea loc un concert în onoarea sa. Susţinătorii lui Vladimir Putin au organizat, de asemenea, un eveniment în centrul Moscovei, duminică, în cadrul căruia vor fi recitate poezii.
Mai multe posturi naţionale de televiziune au prevăzut emisiuni speciale.
Potrivit site-ului de Internet NTV, un program difuzat duminică îl va prezenta pe preşedinte în “momente neoficiale”, surprinse în reşedinţa sa privată şi chiar la piscină.
Vladimir Putin, care s-a întors la Kremlin în mai pentru un al treilea mandat de şase ani, după opt ani la preşedinţie şi patru la conducerea Guvernului, nu a ezitat niciodată să îşi arate forma fizică în faţa camerelor de luat vederi.















































