Tradiţionala vânătoare de la Balc a început, în această dimineaţă, printre invitaţii organizatorului, omul de afaceri Ion Ţiriac, aflându-se şi prinţul Dimitrie Sturdza, care a spus că participanţii la eveniment sunt "oameni foarte bine văzuţi în toată Europa".

Actual

Prinţul Dimitrie Sturdza participă la tradiţionala vânătoare de la Balc

Gonacii şi vânătorii s-au adunat la o cabană aflată la intrarea pe fondul de vânătoare, unde li s-a făcut instructajul şi li s-au împărţit veste reflectorizante.Potrivit unor surse, anul acesta un gonaci va primi pentru o zi de vânătoare 50 de lei, un vânător – 75 de lei, iar cei care transportă cu maşinile mistreţii – 130 de lei.După ora 8.00, au sosit la Balc şi aproximativ zece maşini care i-au adus pe invitaţii omului de afaceri Ion Ţiriac.
Printre aceştia s-a aflat şi prinţul Dimitrie Sturdza, acesta fiind singurul care a stat de vorbă cu jurnaliştii aflaţi la intrarea pe domeniul de vânătoare. "Invitaţii sunt oameni foarte bine văzuţi în toatăEuropa, care sunt aici şi au venit să se întâlnească.Domnul Ţiriac face un PR foarte bun prin organizarea acestui eveniment", a declarat prinţul.
Invitaţii la partida de vânătoare care se va încheia duminică au sosit la Balc vineri seară, când au participat la o masă tradiţional românească, în timpul căreia Gheorghe Zamfir a susţinut un recital.La vânătoarea de la Balc participă şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg, care a spus că invitaţii la partida din acest an sunt cei de anul trecut. "
Nu este niciunul în plus, niciunul în minus", a precizat Elan Schwartzenberg.
Printre invitaţii de anul trecut de la Balc s-au aflat George Marsan, primarul oraşului Monte Carlo, Erich Hampel, manager Unicredit Bank Austria, Alfred Baumhauer, fabricant Cartier, Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului cu acelaşi nume, Klaus Mangold, fostul preşedinte al grupului DaimlerChrysler, Franz Rauch, cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa, Rudolf Streicher, politician austriac, fost ministru în mai multe guverne, Inigo Herrera, fost memru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.În mod tradiţional, vânătoarea de la Balc se desfăşoară la sfârşitul celei de-a treia săpxămâni a lunii ianuarie.Partidele de vânătoare de la Balc au devenit cunoscute din 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top